Poliţiştii din Cluj şi din Bihor au fost în alertă vineri după amiaza, după ce familia unei adolescente de 15 ani a reclamat că fata ar fi fost răpită dintr-un supermarket din Huedin, informează News.ro și Adevarul.ro.

Adolescenta a fost adusă de trei adulți, doi bărbați și o femeie, la Oradea, unde aceștia ar fi vrut să-i prezinte un băiat de 15 ani, în speranța că cei doi vor avea o relație, spun surse judiciare citate de cele două portaluri de știri.

Poliția Cluj a transmis un comunicat pe marginea cazului, arătând că trei adulți au fost reținuți pentru lipsire de libertate. 

„În fapt, la data de 2 august a.c., în jurul orei 16.15, poliţiştii au fost sesizaţi, prin apel 112, despre faptul că o minoră, de 15 ani, ar fi fost introdusă într-un autovehicul, împotriva voinţei sale, de către persoane necunoscute şi dusă într-o direcţie necunoscută. Ca urmare a apelului, la nivelul Poliţiei oraşului Huedin şi al Secţiei 8 Poliţie Rurală Huedin s-a format o echipă complexă, fiind demarate cu celeritate activităţi investigativ-operative pentru depistarea minorei şi luarea măsurilor legale. Astfel, s-a acţionat cu sprijinul efectivelor din cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Bihor – Serviciul de Investigaţii Criminale şi Poliţia municipiului Oradea, context în care minora a fost depistată în jurul orei 17.45, în prezenţa a trei adulţi”, se arată în comunicatul IPJ Cluj.

În aceeași informare se precizează că „cele trei persoane, respectiv doi bărbaţi de 37 şi 21 de ani şi o femeie de 26 de ani, s-ar fi deplasat cu autoturismul în zona unui centru comercial din oraşul Huedin unde se afla minora de 15 ani, alături de o prietenă, iar femeia de 26 de ani, pe care minora o cunoştea, ar fi determinat-o să se urce în autoturism fără a-i spune în mod cert direcţia de deplasare”.

Surse judiciare au declarat pentru News.ro că adolescenta de 15 ani era cu o prietenă, majoră, iar aceasta a observat cum femeia a determinat-o pe fată să urce în autoturism. Fata de 18 ani a anunțat apoi familia adolescentei. Primele date din anchetă arată că cei trei adulţi voiau să o ducă pe fată spre Oradea, unde o aştepta un tânăr de 15 ani pe care cei trei voiau ca fata să îl cunoască, pentru a avea o relaţie, notează News.ro. 

Site-ul local InfoHuedin.ro dă mai multe detalii despre caz, precizând că, de fapt, femeia care a determinat-o pe adolescentă să urce în mașină este mătușa acesteia din urmă. Femeia ar fi vrut, potrivit aceleiași surse, să o „combine” pe fată cu băiatul de 15 ani al unuia dintre bărbații din mașină. 

Ei au fost opriți prompt de polițiștii din Oradea, pe Calea Clujului, arată aceeași sursă. 

Cei trei adulți care au luat-o pe fată în mașină vor fi prezentanți magistraților pentru dispunerea de măsuri preventive. Ei sunt acuzați că au comis infracțiunea de lipsire de libertate în mod ilegal.

Urmăriți BIHOREANUL și pe Google News!