Polițiștii bihoreni caută o femeie de 47 de ani, din comuna Balc, care a plecat voluntar de acasă încă din luna iulie și nu a mai revenit.
Potrivit unui comunicat transmis de Inspectoratul de Poliție Județean Bihor, polițiștii Postului de Poliție Balc, din cadrul Secției nr. 4 de Poliție Rurală Tăuteu, au fost sesizați abia joi, în jurul orei 13.30, cu privire la dispariția femeii.
„Hulban Sorina, de 47 de ani, din localitatea Almașu Mare, comuna Balc, județul Bihor, a plecat voluntar de la domiciliu în cursul lunii iulie 2026 și nu a mai revenit”, a transmis Poliția Bihor.
Reprezentanții IPJ Bihor au precizat că femeia a mai plecat voluntar de acasă și în trecut, fiind găsită ulterior de polițiști.

(sursa foto: Poliția Bihor)
Semnalmentele femeii
Sorina Hulban are aproximativ 1,65 metri înălțime, o greutate de circa 65 de kilograme și constituție atletică. Are părul șaten și scurt, ochii căprui, tenul deschis și prezintă o dizabilitate la mâna stângă.
La momentul plecării, femeia purta pantaloni lungi și un tricou de culoare închisă, precum și încălțăminte sport albă.
Persoanele care pot oferi informații despre femeia dispărută sunt rugate să contacteze cea mai apropiată unitate de Poliție sau să sune la numărul unic de urgență 112.