O femeie în vârstă de 48 de ani din localitatea bihoreană Valea lui Mihai s-a ales cu dosar penal, după ce poliţiştii au prins-o vânzând în piaţă artificii şi baterii de artificii pentru care nu avea autorizaţie de comercializare.
Potrivit unui comunicat transmis vineri de Poliţia Bihor, descoperirea a fost făcută cu o zi înainte, în piaţa din localitate.
"Poliţiştii din cadrul Poliţiei oraşului Valea lui Mihai împreună cu poliţiştii Secţiei nr.11 de Poliţie Rurală Valea lui Mihai au depistat o femeie de 48 de ani, din municipiul Marghita, judeţul Bihor, în timp ce comercializa materiale pirotehnice din categoria F2, respectiv 738 de artificii şi baterii de artificii, fără a avea autorizaţie de comercializare", arată comunicatul.
Materialele pirotehnice au fost confiscate, iar acum femeia este anchetată pentru infracţiunea de comercializare către publicul larg a articolelor pirotehnice destinate a fi utilizate de către pirotehnişti.
Cercetările sunt continuate de poliţişti din cadrul Poliţiei oraşului Valea lui Mihai.