Primăria a reluat procedura de negociere fără publicare prealabilă a unui anunţ de participare pentru furnizarea de mere la şcolile din Oradea, după ce, la prima negociere, toţi ofertanţii au fost descalificaţi.

Potrivit unui comunicat trimis miercuri de reprezentanţii municipalităţii, firma care va furniza mere elevilor din clasele I-VIII din Oradea, precum şi preşcolarilor este SC Zad Tiara SRL, cu sediul în Arad, care, în urma negocierii, încheiate marţi, a acceptat un preţ de 0,235 lei pe măr, fără TVA. "Scopul negocierii a fost acela de a obţine preţul unitar cel mai mic, urmărind cel mai bun raport calitate/preţ", se arată în informarea municipalităţii.

Distribuţia merelor va începe din 31 octombrie şi se va realiza zilnic, conform unui orar aprobat de autoritatea contractantă. "La fiecare livrare produsele vor avea obligatoriu de aviz de însoţire a mărfii, certificat de calitate sau declaraţie de conformitate prin care producătorul garantează calitatea produselor livrate", se mai precizează în comunicat. Cantităţile achiziţionate vor fi stabilite în funcţie de elevii prezenţi la cursuri.

Firmele care furnizează laptele şi cornurile în şcoli au fost stabilite în urmă cu mai bine de două săptămâni, imediat după ce Consiliul Local a aprobat preluarea programului "Cornul şi laptele". Acestea sunt Sorilact (lapte - 0,58 de lei fără TVA, pe produs) şi Dorbob (cornuri - 0,32 de lei fără TVA, pe produs).