Grupul Booyoung, specializat în construcţii și cu sediul în Seul, va plăti fiecărui angajat care devine părinte suma de 75.000 de dolari, pentru a ajuta la remedierea ratei de natalitate extrem de scăzute a ţării, notează CNN.

Totodată, compania va plăti retroactiv un total de 7 miliarde de woni coreeni, adică 5,25 milioane de dolari, angajaţilor care au devenit părinţi începând cu anul 2021, de când s-au născut 70 de copii.

Beneficiul este disponibil atât pentru bărbaţi, cât şi pentru femei, a declarat un purtător de cuvânt al companiei pentru CNN.

Cu un indice de fertilitate de 0,78 în 2022, Coreea de Sud are cea mai scăzută rată de fertilitate din lume. Această rată se aşteaptă să scadă şi mai mult, la 0,65 în 2025, conform datelor oficiale ale Institutului de Statistică din Coreea de Sud, mai notează CNN. 

Multe ţări europene se confruntă, de asemenea, cu populaţii în vârstă, dar viteza şi impactul acestei schimbări sunt atenuate de imigraţie. Ţări precum Coreea de Sud, Japonia şi China, însă, s-au ferit de imigraţia în masă pentru a diminua declinul populaţiei în vârstă de muncă.

Preşedintele Booyoung Group, fondat în 1983, a declarat că firma oferă "sprijin financiar direct" angajaţilor săi.

"Sper că vom fi recunoscuţi ca o companie care contribuie la încurajarea naşterilor... şi se preocupă de viitorul ţării", este citat Lee Joong-keun de către televiziunea americană.

Guvernul sud-coreean şi alte companii private oferă deja avantaje financiare pentru a încuraja oamenii să aibă mai mulţi copii, dar niciunul nu se ridică la nivelul bonificaţiilor oferite de Grupul Booyoung.

Programe similare există şi în China, care a înregistrat o scădere a populaţiei timp de doi ani consecutivi.

În 2023 agenţia de turism online Trip.com din China, una dintre cele mai mari din lume, a declarat că angajaţii care au lucrat în companie timp de cel puţin trei ani vor primi un bonus anual de 10.000 de yuani, adică 1.376 de dolari pentru fiecare copil nou-născut în fiecare an, de la prima zi de naştere a copilului până când acesta împlineşte cinci ani.

Urmăriți BIHOREANUL și pe Google News!