Un incendiu puternic a avut loc joi, într-o gospodărie din satul bihorean Leș, comuna Nojorid. Proprietarii nu au observat jarul căzut din centrala termică, așa că întreaga încăpere, anexată casei, a luat foc.

Construcția în care se afla camera centralei termice și o bucătărie de vară ardea violent când pompierii Detașamentului 1 Oradea au ajuns acolo, a transmis ISU Crișana.

Militarii au reușit să stingă focul în circa 10 minute și să împiedice extinderea flăcărilor la locuința aflată la mai puțin de trei metri și la o altă anexă, lipită de clădirea cuprinsă de foc.

„Totodată, echipajele de pompieri au evacuat o butelie din construcția în flăcări, prevenind producerea unei deflagrații”, a mai transmis ISU.

Focul a distrus centrala termică, un boiler, doi pereți din plăci de OSB, aparate electrocasnice din bucătăria de vară și circa 40 de metri pătrați din acoperișul construcției.

Din fericire, însă, nimeni nu a fost rănit.

Urmăriți BIHOREANUL și pe Google News!