M-a durut din nou stomacul, la 3 ani de la masacrul din Clubul Colectiv, când am auzit, la ştiri, aceeaşi poezie intrată deja în folclor: "Barocamera de la Spitalul de Urgenţă Floreasca nu funcţionează nici acum, la 8 ani de la inaugurare. După ce a costat 12,5 milioane de euro, cu tot cu clădirea în care este amplasată". O durere izvorâtă din neputinţă, din frustrare, din blestemul impotenţei româneşti, al cuielor bătute în talpă, al drobului de sare, al prostiei, al incompetenţei şi al lenei.

Dacă un primăraş de comună se mai poate plânge că nu are fonduri sau că birocraţia e prea mare, guvernul nu are nicio scuză să facă asta. El este tartorul sacilor cu bani şi singurul care poate hăcui birocraţia. Guvernul are în mână toate instrumentele pentru a face orice. Are susţinere parlamentară ce îi poate face legi pe măsură, după propriile dorinţe, poate guverna prin ordonanţe, are mii de oameni în teritoriu care îi stau în genunchi, are în subordine o mulţime de instrumente de control, pe scurt, are centralizată toată puterea în degetul mic.

Aşa că, în anul marelui Centenar, un centenar care îi emoţionează atât de tare pe politicieni, transformarea demagogiei inutile în fapte ar fi mai mult decât salutară. Ar fi un semn de respect pentru un popor asuprit de propriii conducători, un semnal de normalitate. Să dai o şansă la viaţă unor oameni aflaţi în mare suferinţă fizică ar fi cel mai frumos cadou de centenar din partea celui mai blamat guvern din istoria recentă a României. Un cadou mult mai important decât discursurile expirate şi ipocrite ţinute la festivităţi obligatorii împănate cu drapele.

Doamna Viorica, faceţi barocamera funcţională! Vă rugăm noi toţi. Lăsaţi evaluările şi remanierile şi apucaţi-vă de lucruri importante. O remaniere nu vă face nici mai frumoasă, nici mai harnică. Niciun guvern nu a rămas în istorie pentru schimbări de personal la fiecare trei luni. Nici prin banii daţi construcţiei de biserici şi catedrale, unde meritele sunt asumate de preoţimea cea aprig ziditoare de ziduri pictate. Niciun guvern nu a rămas în istorie pentru că a mărit bugetul pentru înzestrarea militară sau pentru că a sporit salariile bugetarilor.

Doamna Viorica, aveţi o şansă imensă de a rămâne în conştiinţa publicului pentru închiderea acestui caz de impotenţă birocratică ce a mâncat bani cu nemiluita, în timp ce românii cu arsuri care nu mor aici zboară la spitale din alte ţări. Aveţi şansa de a vă spăla imaginea după nenumăratele derapaje gramaticale, de protocol, de atitudine sau de imagine. Sunteţi şeful unui organism care poate face orice în propria-i ţară. Cum ar fi să se spună, peste ani, "Guvernul Dăncilă a pus barocamera în funcţiune"? Superb, nu?

Aveţi o şansă enormă. Folosiţi-o!