O femeie din Curtea de Argeş şi-a omorât mama în vârstă de 75 de ani cu 170 de lovituri de cuţit! După ce vârful primului cuţit s-a rupt, aceasta a luat un altul cu care a continuat să-şi înjunghie mama.

Femeia este învăţătoare la Şcoala Generală nr. 4 din Curtea de Argeş şi şi-a atacat mama pentru a pune mâna pe 11.000 de euro obţinuţi de bătrână din vânzarea unei case.

"Un caz fără precedent în România şi din nefericire este foarte posibil să intrăm în topul internaţional. Cercetarea medico-legală făcută sâmbătă dimineaţă la Piteşti, la Serviciul Judeţean de Medicină Legală Argeş, a pus în evidenţă peste 170 de leziuni traumatice produse cu cuţit. 153 erau plăgi, dintre care 33 penetrante în cavitatea toracică şi acestea aveau corespondent ca înţepături organele viscerale, în primul rând pulmonare bilaterale", a declarat la România TV Dan Manu, şeful Laboratorului de Medicină Legală Argeş.

"În acest caz agresoarea va fi expertizată medico-legal psihiatric privind eventualele tulburări psihice care puteau să-i afecteze discernământul. Leziunile traumatice au fost în special pe partea dorsală a toracelui, pe spate şi în profunzime", a mai afirmat expertul.

Potrivit anchetatorilor, armele crimei au fost identificate, iar femeia a recunoscut fapta. "Femeia a recunoscut că şi-a ucis mama. Motivează faptul că au avut un conflict spontan izbucnit în urma unor neînţelegeri legate de anumite sume de bani. Din informaţiile pe care le am, colegii mei au fost conduşi la locul unde femeia aruncase bluza şi un cuţit. A folosit două cuţite la comiterea crimei, pe unul l-a lăsat în casă, iar pe celălalt l-a aruncat la ghena de gunoi", a declarat comisar şef Dănuţ Dinu.

La Şcoala generală numărul 4 din Curtea de Argeş s-a întrunit consiliul profesoral, existând suspiciunea că aceasta nu a mai fost examinată medical de aproape doi ani.

Femeia în vârstă de 75 de ani a fost găsită moartă vineri seara în propria locuinţă din Curtea de Argeş. Bătrâna obţinuse 11.000 de euro din vânzarea unei case. După ore bune de audieri, fiica şi-a recunoscut fapta. Ea a fost reţinută pentru 24 de ore sub acuzaţia de omor deosebit de grav, faptă pentru care riscă între 15 şi 25 de ani de închisoare. Aceasta urmează să fie prezentată magistraţilor Tribunalului Argeş cu propunerea de arestare preventivă pentru 29 de zile.