O locuinţă socială din satul Cacuciu Nou, comuna Măgeşti, s-a făcut scrum, după ce o lumânare lăsată aprinsă a declanşat un incendiu puternic.
S-a întâmplat în noaptea de vineri spre sâmbătă, la câteva minute după miezul nopţii. Când pompierii din Aleşd au ajuns acolo, flăcările ardeau violent la casa construită din panouri prefabricate din lemn (plăci OSB) şi la acoperişul acesteia, pe o suprafaţă de circa 20 de metri pătraţi.
"Evenimentul, provocat cel mai probabil, de o lumânare lăsată aprinsă, s-a soldat cu arderea casei", a transmis luni, printr-un comunicat de presă, ISU Crişana. Din fericire, nicio persoană nu a fost rănită, iar militarii au reuşit să evite extinderea flăcărilor la locuinţa vecinului şi la un garaj.
Şi în Marghita a avut loc un incendiu provocat de neatenţie. Sâmbătă seara, în jurul orei 22.25, pompierii au fost chemaţi pe strada Salcâmilor, unde o construcţie provizorie din scânduri a luat foc. Au ars circa 10 mp din acoperişul barăcii şi 1,5 metri cubi de lemne de foc. Echipajele ISU Crişana au stabili că, cel mai probabil, incendiul a fost declanşat de utilizarea focului deschis în spaţii închise fără respectarea normelor de apărare împotriva incendiilor.
Duminică, pompierii bihoreni au mai intervenit pentru stingerea a două incendii. Unul a avut loc pe strada Borşului din Oradea, unde focul pus intenţionat pentru igienizarea unui teren a făcut scrum patru pomi, iar unul în Sălişte de Vaşcău, unde scânteile sărite dintr-o sobă metalică au declanşat un incendiu la un acaret, distrugându-l parţial.