Cu muzică clasică, jazz, folklore metal, hituri retro, degustări de vinuri cu poveşti şi un picnic de trei zile pe malul Crişului Repede - prima lună de vară se anunţă bogată în evenimente.

Orădenii sunt invitaţi astfel să se bucure de oraşul lor şi ce are el de oferit. Mai multe zone primitoare din oraş - Piaţa Unirii, pietonala Libertăţii, Cetatea - vor găzdui în iunie festivaluri tentante, unele organizate în premieră, iar altele devenite tradiţie.

Seară zarzuela

Festivalul Sounds of Oradea revine între 13 şi 15 iunie cu o ediţie ofertantă, ce reuneşte artişti internaţionali în trei locaţii emblematice ale oraşului, orădenii fiind chemaţi la zarzuela spaniolă, operă italiană şi jazz contemporan.

Festivalul organizat de APTOR debutează pe 13 iunie, la ora 20.30, în Piaţa Unirii, cu "Zarzuela Night" - un stil "în care pasiunea operetei spaniole se întâlneşte cu ritmurile muzicii latino-americane" -, avându-i ca invitaţi pe soprana Sofía Esparza şi tenorul José Luis Sola Zudaire, dirijaţi de David Giménez Carreras.

Pe 14 iunie, de la ora 20.30, la Teatrul Regina Maria, soprana Dušica Bijelić şi Quartetto Lirico Italiano vor interpreta celebre arii italiene, iar pe 15 iunie, tot de la 20.30, Bazilica Romano-Catolică va găzdui concertul extraordinar susţinut de Mischa Maisky şi trioul său.

Biletele pot fi achiziţionate pe platforma bilete.ro sau de la casieria Filarmonicii, la preţuri de 50 sau 70 lei, în funcţie de categoria aleasă.

300 de vinuri, 300 de poveşti

În acelaşi weekend va avea loc, în Cetatea Oradea, Salonul Vinurilor Millésime, ajuns la a VII-a ediţie. Timp de trei zile, vor putea fi degustate peste 300 de vinuri din toată ţara şi din Republica Moldova. "300 de vinuri spun 300 de poveşti, unele vechi, din vii nobile, altele noi, din crame curajoase", transmit organizatorii.

Evenimentul include şi cinci masterclass-uri de elită, cu teme ca: "Busuioaca de Bohotin - de la compromis la valoare şi savoare" (susţinut de prof. dr. Dorin Popa, preşedintele Asociaţiei Millésime), "Vinuri legendare din Tokaj" şi "Ocolul lumii în 6 vinuri".

Participanţii vor putea degusta vinuri de la crame precum Corcova, Ştirbey, Cotnari, Recaş, Balla Geza, dar şi de la producători din Republica Moldova, într-o selecţie care acoperă atât tradiţia, cât şi inovaţia în vinificaţie. Pe site-ul salonul.millesime.ro se găsesc biletele de acces la salon (50 sau 60 lei / zi), abonamentele şi tichetele pentru masterclass-uri.

What is love?

Muzica va ţine prim-planul agendei locale şi în a doua jumătate a lunii iunie. Maramureşenii de la Dirty Shirt, care cântă "folklore metal", şi-au anunţat prezenţa pe 20 iunie, de la ora 20, la berăria Bers Nova din Borş, în cadrul turneului aniversar de 30 de ani. Dirty Shirt a cântat pe numeroase scene europene piese proprii - ca "Pălinca" - sau reinterpretări ale unor piese ca "Săracă inima me" şi "Ciocârlia". De data aceasta, artiştii îi lasă pe fani să aleagă playlistul, aceştia putând să voteze online, după achiziţionarea unui bilet pe ambilet.ro (85 lei presale, 100 lei preţ întreg).

Orădenii pasionaţi de muzica anilor ’80 şi ’90 sunt aşteptaţi, pe 21 iunie, la Oradea Arena, unde va avea loc concertul Retro Mania. La evenimentul dedicat nostalgicilor, ce va începe la ora 19.30, pe scenă vor urca invitaţi care au dominat topurile muzicale: Haddaway, cunoscut pentru hitul "What is Love?", Bad Boys Blue, care au marcat generaţii cu piese precum "You’re a Woman" şi "Gimme Gimme Your Lovin’", dar şi No Mercy ("Where Do You Go?"), Kaoma (celebra "Lambada") şi Admiral C4C, cu influenţe reggae şi dancehall. Biletele, la preţuri între 150 şi 400 lei, se vând pe iabilet.ro.

Picnic pe mal

Ediţia a 13-a a Zilelor Sfântului Ladislau se va ţine între 23 şi 29 iunie, sub mottoul "Festivalul tuturor". Vor fi concerte, evenimente culturale şi activităţi pentru copii, iar pe scena principală din Cetate vor urca Szikora Róbert & R-Go (27 iunie), Korda György & Balázs Klári (28 iunie), Hot Jazz Band (29 iunie) şi celebra trupă maghiară Republic (29 iunie), care revine la Oradea.

Între 27 şi 29 iunie, pietonala Libertăţii şi lunca Crişului Repede vor găzdui în premieră "Picnic", un festival urban dedicat muzicii, relaxării şi gastronomiei stradale, organizat de Why Not Us - agenţia care a "semnat" şi Street Food Festival -, cu sprijinul Visit Oradea.

După succesul de anul trecut din Cluj-Napoca, conceptul ajunge şi în Oradea, cu food truck-uri, cocktailuri şi muzică mixată de DJ. Orădenii vor fi chemaţi să se instaleze cu păturile în lunca râului şi să se bucure de un picnic antrenant, de modă nouă...

Urmăriți BIHOREANUL și pe Google News!