De la finalul lunii ianuarie, Andreea Ciornei se pregăteşte intens la sală pentru ca în luna mai să participe pentru prima dată la Campionatul Naţional de culturism şi fitness. Povestea ei este, însă, una diferită de cea a unui competitor obişnuit, asta pentru că în urmă cu doi a câștigat cea mai dură luptă din viaţa ei, după ce a fost diagnosticată cu o formă de rară de cancer.

Anii durerii

În vârstă de 32 de ani, tânăra este originară din judeţul Argeş şi locuieşte de patru ani în Oradea, unde s-a mutat în timpul pandemiei de Covid-19, împreună cu partenerul său, alături de care administrează o afacere.

Pe vremea aceea încerca să afle de ce nu poate să rămână însărcinată. „Iniţial, toate analizele mi-au ieşit OK şi nu înţelegeam de ce nu puteam să rămân însărcinată. După o serie de analize complexe, inclusiv laparoscopie, am aflat în final, în 2021, că sufăr de o formă foarte rară de cancer care afectează învelişul organelor, adică mezoteliom peritoneal epitelioid malign", a povestit ea.

A fost sfătuită să caute ajutor specializat la medici din străinătate, ajungând la o clinică din Turcia.

„Boala a avansat în scurt timp, aşa că medicii mi-au făcut o primă operaţie în care au scos toate organele sistemului reproducător, fierea, splina şi o parte din colon, motiv pentru care următoarele luni ani am avut aşa-numitul anus contra naturii", a mai explicat ea. La o lună după, a urmat o a doua operaţie, prin care i s-a reconstruit colonul, iar apoi şase şedinţe de chimioterapie.

Operațiile și tratamentul nu au reprezentat doar o provocare fizică și emoțională, ci și financiară, căci costurile s-au ridicat la peste 100.000 de euro.

"Nu m-am gândit că o să mor"

În timp ce alţi pacienţi ar fi fost demoralizaţi, Andreea a văzut totul ca pe un proiect, ceea ce i-a dat putere. A dansat mult și a încercat să se îmbărbăteze, filmându-și procesul de însănătoșire.

"Nu m-am gândit nicio secundă că o să mor, cred că şi asta m-a ajutat să îmi menţin psihicul sănătos. Iubitul meu m-a ajutat, au fost perioade când zile în şir am stat doar în pat, mergeam doar la baie, stăteam pe toaletă şi plângeam, dar am crezut în forțele proprii. Îmi puneam de multe ori căştile în urechi, ascultam muzică, priveam pe geam, admiram păsărelele", a descris ea cea mai grea perioadă din viaţa ei.

Între şedinţele de chimioterapie a început să facă şi primele exerciţii fizice simple, primele în timp ce stătea pe scaun. Atunci şi-a dat seama cât de bine o făceau să se simtă și puținele mișcări pe care le executa. 

În martie 2022, după ce primele seturi de analize au ieșit bine și părul i-a crescut cât de cât după tratament, a început să se plimbe mai mult pe afară şi tot atunci şi-a făcut un abonament la sală.

O altă viaţă

De atunci şi-a schimbat mentalitatea şi stilul de viaţă. Nu mai mănâncă carne procesată şi evită cât de mult poate dulciurile.

A descoperit şi o nouă pasiune: fitnessul.

"Am făcut şi un curs de antrenor personal la Heredeu Gold Gym Ioșia şi îmi doresc ca în viitor să ajut oameni, prin sport, care trec prin suferinţe similare. Până atunci vreau să mă concentrez ca să fiu în formă peste două luni, când voi participa pentru prima dată la Campionatul Naţional de culturism şi fitness, care va avea loc la mijlocul lunii mai la Cluj-Napoca", a mai detaliat ea.

Pentru a putea participa, analizele ei medicale, pe care le repetă tot la şase luni, trebuiau să iasă perfect, lucru care s-a și întâmplat, iar medicii ei şi-au dat acordul pentru competiția sportivă.

De altfel, tânăra a fost promovată şi pe pagina de Instagram a sălii de sport din Oradea.

„Experienţa prin care am trecut şi sportul mi-au schimbat total viaţa. Mi-am dat seama cât de preţios este tot ce avem şi cât de important este să avem grijă de noi. Majoritatea dintre noi spunem adeseori «las` că şi mâine e o zi», «lasă că avem timp». Eu mă bucur că mi-am dat seama că nu, nu ştiu cât timp am...", a spus Andreea, subliniind că, astfel, trăiește din plin în fiecare zi.

Urmăriți BIHOREANUL și pe Google News!