Un autoturism a luat foc în mers, joi dimineața, în Oradea. Când pompierii au ajuns la fața locului, flăcările cuprinseseră compartimentul motor, iar incendiul risca să se extindă.

„În dimineața zilei de joi, 18 august a.c., în jurul orei 08.10, echipajele Detașamentului 1 de Pompieri Oradea au fost alertate să intervină pentru stingerea unui incendiu izbucnit la un autoturism care rula pe strada Nojoridului din municipiu. La sosirea forțelor de intervenţie, flăcările se manifestau violent la compartimentul motor, existând riscul extinderii acestora la întregul autovehicul”, a transmis locotenent-colonel Camelia Roșca, purtătorul de cuvânt al ISU Crișana.

Potrivit reprezentantei ISU, pompierii militari au localizat și lichidat incendiul în aproximativ cinci minute, „împiedicând propagarea acestuia şi limitând astfel efectele negative ale evenimentului”.

Incendiul a fost provocat cel mai probabil de un conductor electric defect. Au ars materialele combustibile din compartimentul motor.    

Urmăriți BIHOREANUL și pe Google News!