O maşină a fost distrusă aproape în totalitate vineri dimineaţă, după ce a luat foc în mers. Incendiul s-a petrecut pe strada Ogorului, vizavi de Real, în jurul orei 7.30. În timp ce mergea spre Nufărul, şoferul unui Opel a văzut că iese fum din autoturism, a oprit şi a sunat la 112.

În scurt timp, automobilul s-a umplut de fum, iar pompierii Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă au reuşit să oprească focul în scurt timp.

"Cauza probabilă a evenimentului a constituit-o un scurtcircuit determinat de un conductor electric defect. Pagubele înregistrate au constat în: instalaţia electrică, două anvelope, motor, masca faţă, două faruri şi un acumulator", se arată într-un comunicat al ISU Crişana.

Pe de altă parte, potrivit aceluiaşi comunicat, echipajele de pompieri militari ale ISU au desfăşurat, în cursul zilei de joi, şapte operaţiuni de înlăturare a efectelor produse de inundaţii, iar în noaptea de joi spre vineri au mai intervenit la un incendiu izbucnit din cauza coşului de fum necurăţat, la o locuinţă de pe strada Înfrăţirii din Oradea, care s-a soldat fără pagube.

În dimineaţa de vineri, Secţia de Pompieri Beiuş a intervenit pentru a evacua apa din curtea unei case, iar echipajele Gărzii de Pompieri Sălard au acţionat pentru înlăturarea apei din curtea şi adăpostul de animale din cadrul unei gospodării.