O maşină Jaguar fabricată în 2015 a fost oprită la Vama Borş, după ce poliţiştii de frontieră au descoperit că aceasta era căutată de autorităţile franceze.

Descoperirea a fost făcută duminică dimineaţă, la ora 8, când la PTF Borş s-a prezentat, pe sensul de intrare în ţară, un bihorean, Remus C., 33 de ani, la volanul unui autoturism marca Jaguar, fabricat în 2015, înmatriculat în Franţa.

Verificând documentele, poliţiştii au aflat că maşina figurează ca "bun căutat pentru confiscare", alertă introdusă în sistemul informatic de autorităţile din Franţa.

"Faţă de cele constatate, şoferul a declarat că nu avea cunoştinţă despre faptul că autovehiculul este căutat de autorităţile din Franţa şi că a cumpărat maşina de la un cetăţean francez în urmă cu câteva zile, în schimbul sumei de 16.000 euro", arată un comunicat transmis luni de Inspectoratul Teritorial al Poliției de Frontieră.

Autoturismul, cu o valoare de piaţă de 35.000 euro, a fost indisponibilizat la sediul sectorului până la finalizarea cercetărilor, iar poliţiştii de frontieră efectuează cercetări pentru săvârşirea infracţiunii de tăinuire.

În ciuda insistenţelor BIHOREANULUI de a afla localitatea din care provine şoferul, purtătorul de cuvânt al ITPF Oradea, subcomisarul de poliţie Loredana Chifor, a refuzat să o facă, motivând că, astfel, individul ar putea fi identificat.