Câţiva sportivi ai clubului orădean de tenis de masă Tibclau au participat la începutul acestei săptămâni, luni şi marţi, la întrecerile unui turneu internaţional pentru copii din Ungaria de la Debrecen.

Competiţia a fost organizată de clubul TEVA Debrecen, club care o bună relaţie de colaborare cu clubul orădean condus de antrenorul Varady Tibor.

Orădenii s-au descurcat cel mai bine în cadrul categoriei de vârstă sub 12 ani, unde David Zdroba, în vârstă de doar 9 ani, a avut un parcurs competiţional foarte bun, cucerind în final medalia de bronz.

De asemenea, CS Tibclau si ERA Shopping Park au organizat, la începutul acestei săptămâni, şi concursul de tenis de masă dotat cu "Cupa Primăverii". Concursul a început cu dublu eliminator şi a continuat cu grupe de individual. Din cei 20 de jucători înscrişi, performerii au fost: Popa Octavian şi Birtalan Laszlo, câştigătorii probei de dublu, Gherghely Anton, învingător la individual, Ioan Ţic, situat pe poziţia a II-a la individual, şi, din nou, Octavian Popa, clasat al treilea la simplu.

În aceste zile CS Tibclau Oradea organizează tot la ERA Shopping Park Cupa Firmelor la tenis de masă, competiţie la care participă 18 echipe, care se întrec atât la simplu cât şi la dublu.