Peste zece autocare și numeroase mașini cu turiști au ajuns în acest weekend la Jurilovca, în județul Tulcea, pentru Festivalul Borșului Lipovenesc, deși evenimentul nu a fost organizat în acest an.
Primarul comunei, Eugen Ion, acuză mai multe agenții de turism că au promovat excursii fără să verifice informația și spune că unii dintre vizitatorii veniți pe cont propriu s-au bazat inclusiv pe un răspuns greșit oferit de ChatGPT.
Versiunea edilului este însă contestată de reprezentantul unei agenții, care susține că a încercat fără succes să obțină informații clare de la Primărie.
„Nu l-am anunțat, nu se ține”
O situație neobișnuită s-a produs în acest weekend în Jurilovca, una dintre cele mai cunoscute destinații turistice din Delta Dunării. Turiști din mai multe zone ale țării au ajuns în comună convinși că vor participa la Festivalul Borșului Lipovenesc, dar au descoperit că evenimentul nu se ținea.
Primarul comunei, Eugen Ion, a relatat cazul într-o postare pe Facebook, preluată duminică și de Digi24. „Dumneavoastră, cei din comunitate, dar și turiștii care urmăresc pagina mea oficială de Facebook și pagina Primăriei Jurilovca știu că Festivalul Borșului Lipovenesc de Jurilovca NU are loc anul acesta. Sunteți obișnuiți cu faptul că noi comunicăm permanent și în niciun caz nu se putea pune problema ca un eveniment de asemenea anvergură să nu fie anunțat oficial. Așadar, NU am anunțat festivalul, deci NU se ține”, a transmis edilul.
În ciuda lipsei unui anunț din partea organizatorilor, în localitate au început să sosească, sâmbătă, încă de dimineață, autocare și autoturisme cu vizitatori. „Peste 10 autocare au ajuns astăzi în Jurilovca aducând turiști care credeau că vor participa la festival. Aici treaba e destul de clară. Oamenii nu și-au imaginat că agențiile nu s-au informat sau că au profitat de ei”, a transmis, pe Facebook, Eugen Ion.
Edilul nu a indicat numărul exact al turiștilor și nici agențiile care ar fi adus autocarele.
Excursii promovate pentru date diferite
Potrivit edilului, încă de la începutul verii au apărut pe rețelele sociale oferte pentru excursii la Festivalul Borșului Lipovenesc, unele indicând sfârșitul lunii august, altele începutul sau jumătatea lunii septembrie.
Eugen Ion susține că operatorii respectivi nu au cerut o confirmare din partea Primăriei, organizatorul festivalului. „Niciuna dintre aceste agenții nu a sunat la noi, la primărie, în calitate de organizator, să întrebe dacă festivalul are loc sau să afle eventual o dată exactă. Noi știm că festivalul este un punct major de atracție pentru întreaga zonă, dar respingem categoric varianta în care operatori din turism s-ar putea folosi în mod fals de acest renume pentru a atrage turiști aici. E o înșelătorie”, a scris primarul.
Acesta afirmă că angajații administrației locale au contactat, pe parcursul verii, agențiile ale căror oferte le-au descoperit și le-au cerut să renunțe la promovarea excursiilor. Unele și-ar fi cerut scuze și ar fi retras ofertele, în timp ce altele ar fi susținut că festivalul urma să aibă loc deoarece informația apărea „pe internet”.
„Oamenii au întrebat inteligența artificială”
Pe lângă turiștii veniți prin agenții, la Jurilovca au ajuns și numeroase persoane cu mașinile proprii. Primarul spune că autoritățile locale i-au întrebat pe unii dintre ei de unde aflaseră despre presupusa desfășurare a festivalului. „Dincolo de «am văzut pe rețelele de socializare», s-a mai conturat un răspuns: oamenii au întrebat inteligența artificială – o interogare către ChatGPT – dacă se ține festivalul. Și au primit un răspuns GREȘIT”, a relatat Eugen Ion.
Edilul susține că reprezentanții administrației locale au făcut ulterior același test și că ChatGPT le-a răspuns că festivalul s-ar desfășura în perioada 4-5 septembrie. „Noi, organizatorii de facto ai festivalului, care NU am organizat festivalul, am întrebat ChatGPT dacă anul acesta Festivalul Borșului Lipovenesc de Jurilovca are loc și am primit, halucinant, răspunsul că da, el se desfășoară în acest weekend, 4-5 septembrie!”, a scris edilul comunei.
În postare este redată și o explicație generată ulterior de chatbot, potrivit căreia sistemul ar fi tratat paginile comerciale ale agențiilor drept confirmări ale festivalului, fără să observe lipsa unui anunț oficial al Primăriei.
O agenție contestă afirmațiile primarului
După postarea edilului, un reprezentant al unei agenții de turism, identificat drept Văduva Ștefan, a susținut într-un comentariu că a încercat să verifice informația direct la Primărie, potrivit Adevărul. „Am sunat de nenumărate ori la primăria dumneavoastră, dar după ce am sunat de 4-5 ori în zile diferite nu s-a răspuns la telefon, apoi doamna care a răspuns într-un final după ceva vreme a zis că nu știe”, a afirmat acesta.
Reprezentantul agenției a mai susținut că pe site-ul administrației locale ar fi găsit doar informația despre suspendarea ediției din 2025, nu și un anunț referitor la anul 2026. El a precizat că turiștii firmei sale ar fi fost informați din timp și că li s-ar fi oferit ca alternativă o excursie la Gura Portiței. Nu rezultă însă că autocarul agenției respective s-a numărat printre cele ajunse la festivalul care nu avea loc.
Festivalul Borșului Lipovenesc nu s-a desfășurat nici în 2025, când Primăria Jurilovca a anunțat suspendarea ediției din cauza contextului economic și a măsurilor de austeritate. Administrația locală nu a indicat, în postarea despre incidentul din acest weekend, motivul pentru care evenimentul nu a fost organizat nici în 2026.
Primarul i-a îndemnat pe turiști să verifice informațiile la sursa oficială înainte de a pleca la drum. „Inteligența artificială nu gândește și, mai mult, greșește. (...) Putem discerne, putem verifica informația, putem căuta sursa oficială, comunicarea originală”, a transmis Eugen Ion.