Bihorenii au petrecut Revelionul în linişte şi armonie. La Serviciul Judeţean de Ambulanţă Bihor, noaptea dintre ani a fost una obişnuită, fără prea multe intervenţii şi fără incidente foarte grave.

„Statistic, a fost o noapte normală, nu au fost mai multe intervenţii decât în alte zile sau nopţi. O noapte obişnuită”, a declarat dr. Liciniu Venter, şeful SAJ Bihor, miercuri pentru BIHOREANUL.

Potrivit acestuia, nici intervenţiile echipajelor de salvare nu au fost ieşite din comun, neînregistrându-se situaţii deosebit de grave. „Cele mai multe apeluri au fost de la bolnavi cronici, care se ştiu cu diferite afecţiuni şi s-au acutizat”, a precizat Venter.

Bihorenii care au nevoie de îngrijiri medicale trebuie să ştie că pot merge şi la centrele de permanenţă din judeţ, care sunt deschise în zilele de sărbătoare legală.

Centrele de permanență din judeţul Bihor sunt următoarele:

NR. CRT

DENUMIRE CENTRU DE PERMANENȚĂ

ADRESĂ

NUMĂR DE TELEFON

1.

C.P. "Cantemir" Oradea

Oradea, str. Kiev, nr.3

0730-386266

2.

C.P. "Medena" Oradea

Oradea, str. Anton Bacalbașa, nr.2

0259- 221122     

3.

C.P. "Nufărul" Oradea

Oradea, str. Grigore Moisil, nr.7

0359- 454496

4.

C.P. "Olimpiadei" Oradea

Oradea, str. Olimpiadei, nr. 5

0775-303808

5.

C.P. "Rovine" Oradea

Oradea, str. Rovine, nr.17

0359- 462124

6.

C.P. “Gh. Doja” Oradea

Oradea, str. Gh. Doja, nr.99/F

0359-411331

7.

C.P. „Piața Creangă” Oradea

Oradea, Piața Creangă, nr. 2

0771-103616

8.

C.P. „Vlădeasa” Oradea

Oradea, str. Vlădeasa, nr. 70

0359- 100440

9.

C.P. Biharia

Biharia, str. Trandafirilor, nr.35

0259- 342770

10.

C.P. Bratca

Bratca, nr.124

0786-055642

11.

C.P. Brusturi

Brusturi, nr. 166/A

0259- 326835

12.

C.P. Cefa

Cefa, nr.1

0359- 170615

13.

C.P. Ceica

Ceica, nr. 4

0259- 324472

14.

C.P. Câmpani

Câmpani, nr.88/A

0359- 175253

15.

C.P. Ciumeghiu

Ciumeghiu, nr. 170

0259- 392464

16.

C.P. Cociuba Mare

Cociuba Mare, nr. 83

0359- 405393

17.

C.P. Dobrești

Dobrești, nr. 267/A

0771- 649246

18.

C.P. Drăgești

Drăgești, nr. 183

0359- 462562

19.

C.P. Fughiu

Fughiu, str. 512, nr. 2

0359-174173

20.

C.P. Holod

Holod, nr. 238

0259- 311777

21.

C.P. Lugașu de Jos

Lugașu de Jos, nr.175/A

0359- 190959

22.

C.P. Mișca

Mișca, nr. 380

0359- 174090

23.

C.P. Olcea

Olcea, nr.70

0359-450500

24.

C.P. Pomezeu

Pomezeu , nr. 80

0259-322967

25.

C.P. Răbăgani

Răbăgani, nr. 29/A

0259-324900                          

26.

C.P. Săcădat

Săcădat, nr. 180

0259-458242

27.

C.P. Săcuieni

Săcuieni, str. Libertății, nr. 28

0259- 352655

28.

C.P. Sălacea

Sălacea, nr. 319

0766- 486957

29.

C.P. Sârbi

Sârbi, nr. 547

0359- 445811

30.

C.P. Sântandrei

Sântandrei, nr. 526

0359-190778

31.

C.P. Suplacu de Barcău

Suplacu de Barcău, str. Crinului, nr. 16

0259-368348

32.

C.P. Vadu Crișului

Vadu Crișului, nr. 772

0259-443020

33.

C.P. Valea lui Mihai

Valea lui Mihai, Str. Republicii, nr. 29

0755- 088131

34.

C.P. Vașcău

Vașcău, str. Unirii, nr. 75

0728-301760