O nouă acţiune de amploare se desfăşoară, zilele acestea, inclusiv pe şoselele din Bihor. Autobuzele, microbuzele, precum şi alte autovehicule de transport persoane sau mărfuri vor fi oprite pentru control, în aceste zile, de poliţiştii rutieri, activităţile fiind derulate simultan în toate statele membre ale Uniunii Europene.

"În perioada 22 – 28 iulie a.c., Direcţia Rutieră din cadrul Inspectoratului General al Poliţiei Române coordonează, la nivel naţional, acţiunea TRUCK & BUS, pentru prevenirea accidentelor rutiere produse, în special, din cauza nerespectării normelor rutiere de conducătorii autovehiculelor de transport public de persoane mai mare de 8+1 locuri şi de transport de marfă cu masa totală maximă autorizată mai mare de 3,5 tone", anunţă un comunicat transmis luni de Poliţia Bihor.

Conform sursei citate, acţiunea se va desfăşura conform Planului de operaţiuni al Organizaţiei Poliţiilor Rutiere din Europa (TISPOL).

În cele 7 zile ale acţiunii, controalele poliţiştilor vor avea în vedere respectarea, de către şoferii profesionişti, a vitezei legale, utilizarea centurilor de siguranţă sau a dispozitivelor de retenţie, funcţionarea corespunzătoare a aparatului tahograf, respectarea perioadelor de conducere ori de odihnă, documentele obligatorii ale conducătorilor auto, ale vehiculului ori pe cele ale operatorilor de transport.

"În ceea ce-i priveşte pe conducătorii autovehiculelor destinate transportului de marfă, controalele vor viza şi respectarea limitei maxime admise, a greutăţii mărfurilor sau fixarea corespunzătoare a acestora, precum şi respectarea normelor privind transportul mărfurilor periculoase", arată comunicatul.