Administrația Națională de Meteorologie a emis, miercuri dimineață, o nouă atenționare cod galben de vreme rea, valabilă și pentru întreg județul Bihor.
Avertizarea este în vigoare miercuri, între orele 10.00 și 23.00, fenomenele vizate fiind intensificările vântului, instabilitatea atmosferică și aversele însemnate cantitativ.
Potrivit ANM, pe parcursul zilei de miercuri, „în cea mai mare parte a țării” vor fi intensificări ale vântului și vijelii cu viteze de 50-70 km/h, iar pe arii restrânse rafalele vor depăși 80 km/h.
De asemenea, meteorologii anunță perioade cu ploi însemnate cantitativ, descărcări electrice și grindină de mici și medii dimensiuni, de 1-3 centimetri. Astfel de fenomene sunt prognozate pe arii extinse în nordul Crișanei, Maramureș, Transilvania, Moldova și Dobrogea și local în Oltenia și Muntenia.
În intervale scurte, de 1-3 ore, cantitățile de apă vor fi de 15-30 l/mp și izolat de peste 40 l/mp.
Noua avertizare vine după ce județul Bihor a fost sub cod galben și în noaptea de marți spre miercuri.