Organizaţia Femeilor Liberale din Oradea a încheiat, vineri, o nouă colectă de cărţi pentru copii şi tineret, în urma apelului lansat de Ziua Internaţională a Cărţii pentru Copii, pe 4 aprilie, fiind strânse peste 600 de volume care au şi fost dăruite celor mici şi adolescenţilor.

"Cărţile au fost predate Centrului Cultural din Husasău de Criş, gestionat de preotul Ioan Ghitea, pentru completarea fondului de carte al bibliotecii înfiinţate anul trecut", a anunţat deputatul Florica Cherecheş, preşedintele OFL Oradea.

Predarea cărţilor s-a realizat în prezenţa directorului Bibliotecii Judeţene Gheorghe Şincai Bihor, Ligia Mirişan, şi a coordonatoarei proiectului Biblionet Bihor, Delia Pantea, care au contribuit la dezvoltarea Centrului Cultural din Husasău de Criş prin înfiinţarea singurului centru Biblionet din judeţul Bihor situat în mediul rural.

"Prin această acţiune, femeile liberale din Oradea a dorit să sprijine această minunată iniţiativă a preotului Ioan Ghitea şi să ofere posibilitatea copiilor de a avea acces la cât mai multe cărţi, deoarece cititul deschide noi orizonturi. Lectura contribuie într-o măsură însemnată la îmbogăţirea cunoştinţelor, la formarea unui vocabular activ, bogat şi colorat, la dezvoltarea gustului estetic. Poveştile dau încredere copiilor, aceştia identificându-şi sentimentele şi trăirile cu cele ale eroilor preferaţi", a spus deputatul Florica Cherecheş, precizând că Organizaţia Femeilor Liberale din Oradea mulţumeşte tuturor persoanelor care au donat cărţi şi care s-au implicat în colectă.