Orădenii care vor să îşi arunce deşeurile de echipamente electrice şi electronice trebuie să ştie că sâmbătă, 7 mai, Primăria organizează acţiunea lunară de colectare gratuită a acestora, din 5 puncte fixe.

Potrivit unui comunicat al municipalităţii, cele 5 puncte de colectare sunt:

1. Cartierul Rogerius - zona Parcare Spital Municipal ,,Dr. Gavril Curteanu’’;

2. Cartierul Rogerius - zona  str. Sovata, în dreptul Punctului Termic 109;

3. Cartierul Ioşia - zona str. Oneştilor, parcare supermarket Penny;

4. Cartierul Nufărul - zona ultimei staţii de tramvai; 

5. Calea Clujului - zona Stationar 3 - Obstetrica-Ginecologie Oradea

"Containerele vor fi disponibile sâmbătă, 7 mai 2016, între orele 8.00-18.00. Deşeurile de echipamente electrice şi electronice colectate în punctele fixe de colectare vor fi preluate de S.C. Bene Internaţional S.R.L. Oradea. Pentru cantităţi mari de DEEE, persoanele fizice şi/sau juridice, asociaţiile de locatari pot contacta S.C. Bene Internaţional S.R.L. Oradea la tel.fix: 0259 406276; tel.mobil: 0728 908081, firma asigurând preluarea şi transportul gratuit pentru deşeurile de echipamente electrice şi electronice", arată comunicatul Primăriei.