Nu mai puţin de 23.110 de kilograme de deşeuri care urmau să intre în ţară au fost oprite la punctul de trecere a frontierei Borş de poliţiştii de frontieră bihoreni şi comisarii Gărzii de Mediu Bihor.

"În data de 19.08.2021, poliţiştii de frontieră din cadrul Punctului de Trecere a Frontierei Borş au efectuat pe sensul de intrare în ţară, controlul specific asupra unui automarfar, condus de un cetăţean român, în vârstă de 44 de ani. Acesta transporta, conform documentelor de însoţire a mărfii, deşeuri costând în piese auto şi cauciucuri de la o societate comercială din Marea Britanie pentru o firmă din România", explică un comunicat transmis vineri de Inspectoratul Teritorial al Poliţiei de Frontieră Oradea.

Suspectând un transport de deşeuri ilegal, frontieriştii au cerut sprijinul comisarilor de mediu. Bănuielile li s-au confirmat.

"În urma verificărilor efectuate, s-a constatat faptul că automarfarul era încărcat  cu deşeuri piese auto şi cauciucuri, pentru care şoferul nu a prezentat documentaţia necesară prevăzută de lege pentru importul de deşeuri", mai arată documentul.

În total, vehiculul transporta 23.110 de kilograme de deşeuri.

Astfel, camionul nu a fost lăsat să intre pe teritoriul României.

În ultima perioadă, tot mai multe asemenea transporturi au fost oprite la graniţă în Bihor. Luna trecută, peste 33 tone de deşeuri textile şi aparate de cafea au fost oprite la intrarea în ţară prin același punct de trecere a frontierei.