Pofticioşii sunt aşteptaţi duminică, de la ora 14, la Căminul Cultural din Briheni, unde va avea loc cea de-a patra ediţie de "Festivalul plăcintelor". Evenimentul este organizat de Centrul de Cultură al Judeţului Bihor, Primăria Comunei Lunca şi Parohia Ortodoxă Şuştiu, filiala Briheni.

În 2020, din cauza pandemiei, evenimentul nu a mai avut loc. Anul acesta, organizatorii promit plăcinte tradiţionale, preparate după reţetele din zona comunei Lunca: Coleşti, Şuştiu, Urseşti şi Briheni. Curioşii vor putea alege dintre plăcinte preparate "în diferite forme şi cu conţinut diferit".

Plăcintele vor fi pregătite în faţa publicului, iar pe lângă componenta gastronomică, oaspeţii vor putea vedea şi un atelier de fierărie, respectiv unul de olărit.

De la "Festivalul plăcintelor" nu vor lipsi ansamblurile de folclorice şi cântăreţii de muzică populară locali. Vor urca pe scena Căminului Cultural din Briheni, printre alţii, Surorile Tomele, Daniela Rada, Elena Şerb, ansamblul "Muguri şi mlădiţe de tezaur" din Beiuş şi "Codrenii Bihorului" din Roşia.

Intrarea la eveniment este gratuită.