Orădenii sunt invitaţi între 20 şi 25 octombrie la cea de-a patra ediţie a festivalului Infinte Dance Festival organizat de Teatrul Szigligeti.

18 spectacole au fost selectate în urma unui concurs în care au fost înscrise 60 de proiecte. Juriul a fost format din: Jakobovits Márta – artist plastic, Lőrincz Katalin – dansator, pedagog, respectiv Vava Ştefănescu – coregraf şi managerul Centrului Naţional al Dansului Bucureşti, se arată într-un comunicat transmis de biroul de presă al Teatrului Szigligeti.

Pe lângă concurenţi, au fost invitaţi la eveniment şi artiştii care s-au înscris în cadrul programului de burse pentru debutanţi din Ungaria denumit "Imre Zoltán".

Vedeta festivalului va fi dansul contemporan. Au fost invitate trupe maghiare cunsocute la nivel european, precum Trupa Frenák Pál, Trupa Duda Éva şi Trupa Pataky Klári, dar şi reprezentanţi ai dansului contemporan românesc, trupele independente Contemporary Creative Dreamers şi IndieBox.

Organizatorii au vrut să ofere publicului diversitate în ceea ce priveşte arta dansului, așa că în selecţie a intrat şi un spectacol "eco-balet" al trupei GG Tánc din Eger, intitulat "Bolero", spectacolul inspirat din folclor "Al zecelea mire" al trupei "Duna Táncműhely", respectiv un spectacol de flamenco al trupei internaţionale a lui Pirók Zsófia.

Penultima zi a Infinite dance Festival va fi dedicată viitorilor artişti, adică celor din cadrul programului de debutanți.

De asemenea va avea loc și un workshop de artă a mişcării, coordonat de dansatorii Ansamblului Nagyvárad la care vor participa studenții de la două universități din România.

Biletele vor fi disponibile în curând la casieria teatrului, dar şi online, pe biletmaster.ro.


PROGRAM

Marţi, 20 octombrie, ora 19:00, Sala Mare

SPĂRGĂTORUL DE NUCI

r.: Györfi Csaba, Topolánszky Tamás

Coproducţie GG Tánc Eger şi Ansamblul Nagyvárad

Miercuri, 21 octombrie, ora 17:00, Studioul Szigligeti

SORRY NOT SORRY

r.: Ádám Anna

Programul "Imre Zoltán"

Miercuri, 21 octombrie, ora 18:00, Sala Arcadia

MULT AER PENTRU NIMIC

r.: Delia Gavliţchi

Miercuri, 21 octombrie, ora 19:00, Sala Mare

BOLERO

r.: Rovó Virág, Halász Gábor, Topolánszky Tamás

GG Tánc Eger

Miercuri, 21 octombrie, ora 18:30, Studioul Szigligeti

NOIRE

r.: Kovács Gerzson Péter

Programul "Imre Zoltán"

Joi, 22 octombrie, ora 17:00, Teatrul Arcadia

MICA ORBIE

r.: Pataky Klári

Trupa Pataky Klári

Joi, 22 octombrie, ora 19:00, Sala Mare

NIHIL SINE DEO

r.: Daniel Alexandru Dragomir

Asociaţia Culturală "Létra"

AWAKENING

r.: Marofka Mátyás

Contemporary Creative Dreamers

Vineri, 23 octombrie, ora 17:00, Studioul Szigligeti

AfterEverAfter

r.: Horváth Nóra, Oberfrank Réka

Programul "Imre Zoltán"

Vineri, 23 octombrie, ora 19:00, Sala Mare

WONDERLAND

r.: Duda Éva

Trupa Duda Éva

TWINS

r.: Frenák Pál

Compagnie Pál Frenák

Vineri, 23 octombrie, ora 21:00, Studioul Szigligeti

BAD MAMMA

r.: Valentina de Piante Niculae

Indie Box

Vineri, 24 octombrie, ora 17:00, Studioul Szigligeti

AKADÉMIAI GÁLA | GALA ACADEMIEI

Universitatea Maghiară de Arta Dansului

Duminică, 25 octombrie, ora 17:00, Studioul Szigligeti

SZÓLÓTÁNCOK | DANSURI SOLO

r.: Györfi Csaba, Joó Renáta

Ansamblul Nagyvárad

Duminică, 25 octombrie, ora 18:00

A TIZEDIK VŐLEGÉNY | AL ZECELEA MIRE

r.: Juhász Zsolt

Trupa "Duna Táncműhely"

FOLKAMENCO

Pirók Zsófia şi trupa FlamencozoneArt

Duminică, 25 octombrie, ora 21:00, Studioul Szigligeti

KELLY

r.: Raubinek Lili

Imre Zoltán Program | Programul "Imre Zoltán"