Fundaţia Comunitară Oradea a lansat zilele trecute o nouă ediţie, cea de-a opta, a programului "Bursa talentelor". Scopul principal al programului este creşterea competenţelor şi abilităţilor celor care vor să dezvolte proiecte cu impact într-un domeniu de interes personal sau colectiv din orice arie de preocupări (ştiinţe umane sau exacte, arte, sport etc.).

"Dacă ai identificat o nevoie în comunitatea ta și simți că poți aduce soluția pentru a acoperi acea nevoie, Bursa Talentelor vine în sprijinul tău. Susținem orice persoană sau grup de inițiativă cu idei de proiecte care aduc un plus de valoare în comunitate. Credem că investind încredere aducem o schimbare în comunități care încep să înțeleagă cum anume își pot rezolva singure problemele", se arată într-un comunicat al FCO.

Se vor acorda minim cinci burse în valoare de cel puţin 4.500 lei fiecare. Bursierii vor fi selectaţi de un juriu independent.

Pentru a facilita procesul de aplicare al formularelor, Fundația Comunitară Oradea "organizează pe toată perioada apelului de proiecte, sesiuni online pentru rafinarea ideilor și asistență în completarea formularelor de înscriere în concurs".

Toţi cei interesaţi de programul Bursa Talentelor îşi pot înscrie proiectele până la data de 24 noiembrie, prin completarea formularului de înscriere disponibil pe site-ul Fundației Comunitare Oradea