Asociația pentru Cultura și Civilizația Vinurilor organizează în perioada 9-11 iunie cea de-a cincea ediție a salonului vinurilor Millésime în Cetatea Oradea, care va reuni 24 de expozanți, sute de vinuri de calitate, inclusiv de la producători din Bihor, și va prilejui expoziția „Vin’ la cultură”, descrisă șugubăț ca „expoziție de artă naivă de origine controlată”, sintagmă folosită în cazul vinurilor provenite dintr-o regiune anume.  

Potrivit organizatorilor, „orădenii vor avea posibilitatea să deguste cele mai noi vinuri la standurile producătorilor și importatorilor, vor avea posibilitatea să discute cu profesioniști din domeniu despre cele mai noi tendințe, despre tehnicile de obținerea vinului, dar și să afle mai multe detalii despre povestea din spatele fiecărui vin”.

Printre producătorii care vor participa la Salonul Millésime se numără Agape Artă & Natură, Crama Corbuț, Davino, Familia Darabont și Daiconi Vineyards.

Pentru ziua de vineri, un bilet de acces costă 50 de lei, iar pentru cele de sâmbătă sau duminică 60 de lei. Un abonament pentru intrări la toate cele trei zile ale evenimentului costă 130 de lei.

Organizatorii au pregătit și o serie de masterclassuri „unde iubitorii de vin își vor putea aprofunda cunoștințele și vor avea ocazia să guste vinuri de top în ediții ultra limitate”. Printre acestea se numără un masterclass despre Feteasca Albă – „un soi românesc cu istorie imemorială”, care va fi ținut de președintele Asociației pentru Civilizația și Cultura Vinului, Dorin Popa. Participarea la masterclassuri se plătește separat.

Salonul Vinurilor Millésime va fi deschis vizitatorilor vineri, 9 iunie, între orele 16:00 – 20:00, sâmbătă, 10 iunie, între orele 14 –20:00, iar duminică, 11 iunie, între orele 14:00 – 20:00.

Urmăriți BIHOREANUL și pe Google News!