Orădenii sunt invitați la o nouă ediție a Târgului cu produse tradiționale din Valea Ierului, unde gospodarii și meșterii populari vor vinde sucuri de fructe, legume, cașcaval, miere, dar și produse din lemn și ceramică. 

Evenimentul are scopul de a promova produselor locale şi tradiţionale şi este organizat de Asociaţia Agricultorilor din Valea Ierului.

De data aceasta, pe lângă agricultorii şi meşterii din Valea Ierului, vor fi prezenţi şi gospodari din alte zone ale Bihorului, dar şi din Cluj, Satu Mare şi Harghita.

Aceştia vor vinde uleiuri presate la rece, vinuri, sucuri naturale de fructe, legume şi fructe proaspete, turtă dulce, murături, bijuterii handmade şi obiecte din ceramică şi lemn.

Târgul va avea loc în sâmbătă şi duminică în Parcul 1 Decembrie între orele 10 şi 20.