Runda a VI-a a campionatului Ligii a IV-a Bihor la fotbal a adus trei scoruri astronomice, realizate de două dintre fruntaşele clasamentului, precum şi de o formaţie de mijlocul ierarhiei.

Scorul etapei l-a reuşit liderul clasamentului, Luceafărul Oradea, care s-a impus cu 9-0 pe terenul echipei Victoria Avram Iancu, trei dintre goluri reuşindu-le atacantul C. Roşu.

Cu 8-0, dar pe teren propriu, s-a impus Bihorul Beiuş, care a învins ultima clasată CF Liberty, după ce a deschis seria golurilor marcate încă din minutul 1, printr-un autogol, înscris de Pantiş. În fine, cel de-al treilea scor fluviu l-a reuşit Unirea Valea lui Mihai, care a învins cu acelaşi scor de 8-0, în faţa propriilor suporteri, echipa Crişul Aleşd, trei dintre goluri reuşindu-le Kereszturi, în minutele 6, 62 şi 70.

O altă victorie clară, dar cu 3-0, în această etapă a reuşit-o CSM Olimpia Salonta, învingătoare la scor de neprezentare în faţa echipei Viitorul Marghita.
În rest, s-au consemnat scoruri strânse, cu multe victorii decise pe final, cum a fost cazul celor de la FC Hidişel, care a învins cu 2-1 pe FC Bihor II, după golul victoriei reuşit în minutul 87 de Neaga.

CSU Partium Oradea a câştigat tocmai în prelungiri, în minutul 90+2, în faţa celor de la Crişul Sântandrei, cor 3-2.
În clasament, Luceafărul, Bihorul Beiuş şi FC Hidişel au câte 16 puncte şi se află în frunte.


Rezultatele şi marcatorii etapei a VI-a a Ligii a IV-a Bihor la fotbal:

CF Bihorul Beius - CF Liberty Oradea 8-0
Marcatori: Pantiş 1 (autogol), R. Bogdan 14, Mândru 17, Micle 21, 86, Silaghi 24, D. Toma 35, Ban 67

CSU Partium Oradea - Crişul Sântandrei 3-2
Marcatori: Szeleş 47, Cioloş 88, Gego 90+2 / A. Maghiar 50, Filimon 52

C Hidişelu de Sus - FC Bihor II Oradea 2-1
Marcatori: Pocian 58, Neaga 87 / Mune 48

CSO Ştei - FC Universitatea Oradea 1-0
Marcatori: P. Mihuţa 36 (11 m)

Poiana Budureasa - Viitorul Borş 1-2
Marcatori: Haica 61 / Varitz 13, Câmpan 85

Unirea Valea lui Mihai - Crişul Aleşd 8-0
Marcatori: Kereszturi 6, 62, 70, Illes 15, Fele Sz. 23, Crişan 48, Sandor Cr. 86, Dumiter 90

Victoria Avram Iancu - Luceafărul Oradea 0-9
Marcatori: C. Roşu 14, 31, 86, Balla 17, 72, Lupşcu 41, Sfârlea 75, Orbai 83, Mangra 84

CSM Olimpia Salonta - Viitorul Marghita 3-0
Marcatori: Cr. Ţârlea 22, 72, C. Laza 74.


Clasament:

1. Luceafărul 6 5 1 0 35-2 16
2. Bihorul Beiuş 6 5 1 0 22-4 16
3. FC Hidişel 6 5 1 0 12-3 16
4. Olimpia Salonta 6 5 0 1 24-6 15
5. C. Sântandrei 6 4 1 1 20-7 13
6. OSC Ştei 6 4 1 1 19-9 13
7. Viitorul Marghita 6 3 1 2 10-9 10
8. Unirea Valea lui Mihai 6 3 0 3 15-11 9
9. Viitorul Borş 6 3 0 3 12-10 9
10. Partium Oradea 6 3 0 3 16-16 9
11. FC Bihor II 6 2 0 4 10-11 6
12. Univ. Oradea 6 1 0 5 7-18 3
13. Crişul Aleşd 6 1 0 5 6-34 3
14. Victoria A. Iancu 6 0 1 5 4-22 1
15. Poiana Budureasa 6 0 1 5 4-20 1
16. CF Liberty 6 0 0 6 5-39 0