Vineri şi sâmbătă sunt progrmate jocurile rundei cu numărul 4 din cel de-al treilea eşalon fotbalistic al ţării. În cadrul acestei etape, cele două formaţii bihorene din Seria a V-a, CF Bihorul Beiuş şi Unirea Valea lui Mihai vor evolua vineri, ambele de la ora 17.

Astfel, dacă beiuşenii de la CF Bihorul vor primi pe teren propriu, replica echipei Naţional Sebiş, iar Unirea Valea lui Mihai va juca în deplasare, la Reşiţa, pe terenul echipei locale FCM Şcolar.

La Beiuş, jucătorii bihoreni vor să-şi continuie seria rezultatelor pozitive într-o partidă în care pornesc favoriţi, prin prisma clasamentului după trei etape, când cu 7 puncte, CF Bihorul priveşte de la "înălţime", de pe locul IV, formaţia din Sebiş, situată pe locul IX, cu doar 4 puncte.

Jocul dintre CF Bihorul şi Naţional Sebiş va fi condus la centru de arbitrul clujean Cristian Cosmin Braşovean.

La Reşiţa, în schimb, vom avea de a face cu un derby, întrucât, cele două combatante, FCM Şcolar şi Unirea Valea lui Mihai, ocupă locuri vecine, 7, respectiv, 6, cu câte 5 puncte, obţinute ca urmare a înregistrării unei victorii şi două rezultate de egalitate. Nici jucătorii Unirii nu au cunoscut, aşadar, deocamdată, gustul amar al înfrângerii şi iubitorii fotbalului din Bihor speră ca acest lucru să nu se întâmple nici în etapa a IV-a.

Jocul de la Reşiţa va fi condus de arbitrul Silviu Ilie Gulei din Drobeta Turnu Severin.

În cadrul rundei cu numărl 4 din Seria a V-a a celui de-al treilea eşalon fotbalistic al ţării, se mai remarcă partida din judeţul Timiş, dintre Milenium Giarmata şi FC Hunedoara, joc care va avea loc însă sâmbătă şi care va opune formţiile de pe locurile 1 şi 3.

Programul rundei din weekend a Seriei a V-a din Liga a III-a la fotbal:

Etapa a 4-a

10.sep.2011 17:00 Nova Becicheru Mic - Jiul Petroşani
10.sep.2011 17:00 Autocatania - Flacăra Făget
09.sep.2011 17:00 ŞCOLAR Resiţa - Unirea Valea lui M.
09.sep.2011 17:00 Bihorul Beiuş - Naţional Sebiş
10.sep.2011 17:00 ACS Recaş - Gloria Reşiţa
09.sep.2011 17:00 FC Timişoara II - CFR Simeria
09.sep.2011 17:00 Gloria CTP Arad - CS Vladimirescu
10.sep.2011 17:00 Milenium Giarmata - FC Hunedoara


Clasament:

Liga 3, Seria 5 M V E I GOL PCT A
1 Millenium Giarmata 3 3 0 0 7-2 9 6
2 ACS Recaş 3 2 1 0 6-2 7 4
3 FC Hunedoara 3 2 1 0 4-2 7 1
4 CF Bihorul Beiuş 3 2 1 0 4-2 7 4
5 Flacăra Făget 3 2 0 1 4-3 6 0
6 Unirea Valea lui Mihai 3 1 2 0 4-3 5 -1
7 FC Şcolar Reşiţa 3 1 2 0 3-2 5 2
8 Autocatania Caransebeş 3 1 2 0 2-1 5 2
9 Naţional Sebiş 3 1 1 1 3-2 4 -2
10 CS Vladimirescu 3 1 0 2 4-7 3 -3
11 Gloria Reşiţa 3 0 2 1 2-3 2 -4
12 FC Timişoara II 3 0 1 2 3-5 1 -2
13 Jiul Petroşani 3 0 1 2 2-4 1 -5
14 CFR Simeria 3 0 1 2 1-3 1 -5
15 Gloria CTP Arad 3 0 1 2 2-6 1 -2
16 Nova Mama Mia Becicherecu Mic 3 0 0 3 0-4 0 -3