În acest sfârşit de săptămână sunt programate jocurile etapei cu numărul 22 din cadrul Ligii a III-a la fotbal. În Seria a V-a, cele două echipe bihorene, CF Bihorul Beiuş şi Unirea Valea lui Mihai, vor evolua vineri, pe terenuri diferite.

Dacă beiuşenii de la CF Bihorul vor primi replica celor de la Jiul Petroşani, în schimb, Unirea Valea lui Mihai a făcut deplasarea pe malurile Begăi pentru a se confrunta cu FC Timişoara II.

Se anunţă două jocuri interesante, la Beiuş urmând a se întâlni două formaţii din partea superioară a clasamentului, CF Bihorul de pe locul IV, cu 37 de puncte, şi Jiul, ocupanta poziţiei a VI-a, cu 36 de puncte. Cu toate acestea, având în vedere şi avantajul terenului propriu, Bihorul Beiuş porneşte favorită şi are prima şansă în a se impune în meciul care va debuta de la ora 17.

Tot de la ora 17 va evolua şi Unirea Valea lui Mihai, la Timişoara, cu Poli II. Dacă Unirea Valea lui Mihai ocupă locul XIII, cu 21 de puncte, Poli II se situează pe locul VIII, cu 10 puncte mai mult şi tocmai de aceea are prima şansă. La prima vedere şi această confruntare se anunţă echilibrată, însă bihorenii de la Unirea doresc să recupereze punctele pierdute pe teren propriu runda precedentă.

Echipele de pe primele două locuri ale clasamentului, ACS Recaş şi FC Hunedoara, vor juca pe teren propriu în acest week-end. Liderul, ACS Recaş va primi, vineri, replica echipei Flacăra Făget, în timp ce hunedorenii vor evolua sâmbătă cu Gloria Reşiţa, ultima clasată.


Programul rundei din acest week-end din Seria a V-a a Ligii a III-a la fotbal

Untitled_4.jpg

 

 

 

 

 

 

 

 


Clasament

22.jpg