Fotoclubul Varadinum din Oradea organizează vineri în Piaţa Unirii din Oradea vernisajul expoziţiei de fotografie "Sălaj - Frumuseţe, Tradiţie, Poveste".

Expoziţia este formată din peste 100 de imagini realizate de artiştii orădeni Adela Rusu şi Ovi D, Pop, de Buket Özatay (din Cipru), Nino Mghebrishvili (Georgia), Borislav Milovanovic (Serbia), Michael Strapec (Irlanda), Zoran Stojiljkovic (Serbia), Vladimir Jovanovski (Macedonia), Bikfalvi Zsolt (Romania) şi Sârb Vasile (Romania), care au participat la cea de-a cincea ediţie a taberei care dă şi numele expoziţiei: "Sălaj - Frumuseţe, Tradiţie, Poveste", ce a avut loc weekendul trecut. 

Fotografiile au fost realizate la mai multe biserici şi mănăstiri din judeţul Sălaj, la Grădina Botanică "Vasile Fati" din Jibou, la meşteri din localitatea Cheud sau la festivalul agricol din Şimleu Silvaniei.

"Scopul taberei a fost promovarea judeţului Sălaj prin prezentarea zonelor etnografice, geografice şi culturale", se arată într-un comunicat transmis de organizatori.

Expoziţia amplasată în apropiere de statuia Regelui Ferdinand I va rămâne la dispoziţia publicului până în 30 noiembrie.