Formaţia orădeană de baschet feminin Universitatea CSM a mai bifat o înfrângere în actuala ediţie de campionat, a 14-a din tot atâtea posibile.

În cadrul etapei a XVII-a, a doua din retur, tinerele jucătoare orădence au evoluat duminică pe teren propriu, în Arena "Antonio Alexe", în compania bucureştencelor de la Rapid, care au reuşit să se impună în final cu scorul de 87-60.

Jucătoarele de la Universitatea CSM au evoluat în nota obişnuită şi, deşi au avut în faţă o echipă tot din partea de jos a clasamentului, nu au realizat prea multe. Au înscris doar 60 de puncte, dar şi acestea în faţa unui adversar situat pe poziţia a XII-a.

Primul sfert a fost adjudecat de giuleştence cu 26-12, cel de-al doilea a fost ceva mai echilibrat, dar tot oaspetele şi l-au adjudecat, cu 21-18.

Pauza mare nu s-a dovedit a fi un sfetnic bun pentru elevele antrenoarei Adriana Niculescu, care au cedat şi sfertul III, la 10 puncte, cu 15-25. Doar ultimele 10 minute, când bucureştencele aveau deja un avantaj considerabil, a fost ceva mai echilibrat, raportul punctelor marcate fiind în acest interval egal, 15-15.

De la gazde, Vlaicu a fost principala marcatoare, cu 18 puncte. Ea a fost secondată de Adi, cu 17, şi de Chiş, cu 15 puncte. De la Rapid, s-a remarcat însă, în special, Diaconu, autoare a 23 de puncte.


Universitatea CSM Oradea - Rapid Bucureşti 60-87 (12-26, 18-21, 15-25, 15-15)

Principale marcatoare Universitatea CSM: Vlaicu 18 puncte, Adi 17 puncte şi Chiş 15 puncte.

Principale marcatoare Rapid: Diaconu 23 puncte, Ene 17 puncte, Ungureanu 13 puncte.

În prima etapă a returului, orădencele au stat din cauza retragerii din campionat a formaţiei Olimpia Bucureşti, iar în cadrul rundei viitoare Universitatea CSM se va deplasa la Sf. Gheorghe pentru partida cu Sepsi SIC.


Rezultatele etapei a XVII-a din Liga Naţională la baschet feminin

BCM Danzio Timişoara - SCM Craiova 71-62

Univ. Goldiş ICIM - CSBT Alexandria 82-55

CS Municipal Satu Mare - Universitatea Cluj-Napoca 95-49

CS Municipal Târgovişte - CS Nova Vita 80-43

CSM Bucureşti Sportul Stud. - CS Universitatea Alba Iulia 60-73

CS Olimpia Braşov - ACS Sepsi SIC 76-81

Universitatea CSM Oradea - CS Rapid 60-87


Clasament

1. Univ Goldis ICIM 14/1 29

2. CS Municipal Targoviste 13/1 27

3. CS Municipal Satu Mare 12/3 27

4. CS Universitatea Alba Iulia 11/4 26

5. ACS Sepsi SIC 10/5 25

6. CSBT Alexandria 8/7 23

7. BCM Danzio Timisoara 8/6 22

8. SCM Craiova 6/9 21

9. CS Olimpia Brasov 6/9 21

10. CSM Bucuresti Sportul Stud. 6/9 21

11. CS Nova Vita 4/11 19

12. CS Rapid 3/12 18

13. Universitatea Cluj-Napoca 2/12 16

14. Universitatea CSM Oradea 0/14 14

15. CS Olimpia Bucuresti 0/0 0