Compania Wdp Development va investi 5,1 milioane de euro în Parcul Industrial II de pe strada Ogorului, în urma negocierii directe purtate de Agenţia de Dezvoltare Locală Oradea în acest sens.

Potrivit unui comunicat transmis joi de ADLO, compania a solicitat o suprafaţă totală de 17.537 metri pătraţi.

"Investitorul va construi o hală de producţie şi depozitare de aproximativ 4.000 de metri pătraţi şi o clădire de birouri de aproximativ 240 de metri pătraţi, urmând să le închirieze altor companii. Printre acestea se numără Kuehne & Nagel, unul dintre cei mai mari furnizori de servicii de logistică, transport şi depozitare din lume. Companiile care vor închiria clădirile ce vor fi construite de WDP Development vor crea 30 de noi locuri de muncă în Parcul Industrial II", se arată în comunicat.

Terenul a fost negociat la preţul de 9 euro/metru pătrat, durata contractului este de 25 de ani, iar termenul de finalizare a investiţiei asumat de dezvoltator este de 24 de luni.

Pe de altă parte, ADLO a mai anunţat că, tot în această lună, a semnat un nou contract cu Real Expert Advertising care va realiza în Parcul industrial II o investiţie în valoare de 600.000 euro şi va crea 45 de noi locuri de muncă.

"Cu aceste două noi investiţii din acest an Parcul Industrial II din Oradea numără 23 de rezidenţi care şi-au asumat investiţii în valoare de 29,3 milioane de euro şi crearea a aproximativ 1.000 de locuri de muncă. Suprafaţa totală a parcului este de 83 de hectare, iar gradul de ocupare este de 23%", încheie comunicatul.

ADLO mai precizeză că toate construcţiile vor respecta condiţiile prevăzute în Regulamentul de Funcţionare al Parcului Industrial.