Interzicerea ţigărilor mentolate şi a celor cu arome, avertismente mai mari pe pachetele produselor din tutun şi eliminarea posibilităţii de achiziţionare a ţigaretelor de pe internet. Acestea sunt punctele fierbinţi ale unui proiect de lege publicat pe site-ul Ministerului Sănătăţii.

Proiectul de lege publicat pe site-ul Ministerului Sănătăţii atrage atenţia asupra ingredientelor pe care le conţin ţigaretele aflate la raft şi interzice produsele din tutun care sunt îmbogăţite cu arome deosebite ce se diferenţiază de cea a tutunului simplu, fie că acestea se găsesc în compoziţia ţigării sau în filtre, hârtie, ambalaj, pentru cele din urmă fiind interzis să conţină nicotină. Mai mult, se precizează că producătorii de ţigări vor raporta Ministerului Sănătăţii date precum emisiile ţigărilor şi ingredientele folosite în procesul de fabricaţie a produselor din tutun.

"În acest sens, se interzice punerea pe piaţă a ţigărilor şi tutunului de rulat ce au o aromă caracteristică (adică au un miros sau un gust diferit de cel al tutunului, care este perceptibil în mod clar, care este determinat de un aditiv sau de o combinaţie de aditivi, incluzând neexhaustiv fructe, condimente, ierburi, alcool, dulciuri, mentol sau vanilie, şi care este perceptibil înainte sau în timpul consumării produsului din tutun), sau care au arome în filtre, hârtie, ambalaj, capsule sau în orice caracteristică tehnică care permite modificarea mirosului sau a gustului produselor din tutun respective sau modificarea intensităţii arderii", se arată în proiectul de act normativ de pe site-ul ministerului.

În afara legii sunt scoase şi substanţele numite "aditivi speciali", de genul vitaminelor, al taurinei sau al cofeinei, asociate de cetăţeanul de rând cu energia şi vitalitatea. Acestea oferă fumătorului senzaţii suplimentare şi încurajează, practic, actul de a fuma, fie pentru că dau impresia că ţigareta nu este periculoasă pentru sănătate, fie pentru că proprietăţile lor determină inhalarea şi absorbţia mai rapidă a nicotinei, iar astfel efectul toxic este mult mai puternic.

"Se interzice punerea pe piaţă şi a tuturor produselor din tutun care conţin aditivi "speciali" (precum vitamine, cofeină, taurină, aditivi care creează impresia că un produs din tutun are un efect benefic asupra sănătăţii sau că prezintă riscuri mai mici pentru sănătate, sau care sunt asociaţi cu energia şi vitalitatea, care colorează fumul, care facilitează inhalarea sau absorbţia nicotinei", scrie în expunerea de motive.

Textul legii reglementează şi nivelul emisiilor per ţigară, astfel că cea mai mare valoare nu are voie să depăşească 10mg de gudron, 1mg de nicotină şi 10mg de monoxid de carbon. Astfel, Ministerul Sănătăţii doreşte să ţină sub control nivelurile maxime de emisii, iar măsurarea valorilor se va face în laboratoare care urmează să fie înfiinţate şi monitorizate de oficialii de la Sănătate.

Legea asumată de Ministerul Sănătăţii vine cu modificări importante şi în ceea ce priveşte aspectul şi etichetarea pachetelor de ţigări şi a celorlalte produse din tutun. Fiecare ambalaj va trebui să conţină un avertisment general de tipul "Fumatul ucide" pe jumătate din faţa laterală, mesaje de informare care să arate pe scurt riscurile la care se expun fumătorii şi avertismente despre modul în care ţigările le pot afecta sănătatea. Acesta din urmă va ocupa cea mai mare suprafaţă a ambalajului.

Nici tutunul pentru mestecat, cel de uz nazal sau oral nu scapă de reglementările Ministerului Sănătăţii, pentru că pe ambalajele în care se vând trebuie să scrie clar "Acest produs din tutun dăunează sănătăţii şi creează dependenţă". De asemenea, în expunerea de motive se arată că vânzarea tutunului pentru uz oral este strict interzisă.

Pentru ţigările electronice şi pentru flacoanele de reumplere, aromele şi aditivii rămân interzise, fiind necesară folosirea de ingrediente de o puritate ridicată. În privinţa etichetării, ţigările electronice trebuie să cuprindă avertismentul "Acest produs conţine nicotină. Nicotina generează un grad ridicat de dependenţă.", pe 30% din suprafaţă şi lista tuturor ingredientelor, fără referire la eventualele proprietăţi speciale pe care le-ar putea avea. Mai mult, nivelul de nicotină înregistrat în lichidul care conţine nicotină trebuie să fie de cel mult 20mg/ml, iar folosirea altor substanţe care să atenteze la sănătatea umană este strict interzisă.

Vânzarea de ţigări pe internet devine ilegală

"Vânzările transfrontaliere la distanţă de produse din tutun către consumatorii din România sunt interzise, dar sunt permise vânzările transfrontaliere la distanţă către consumatorii situaţi în statele membre care nu interzic astfel de vânzări", se arată în proiectul de lege.

Acest lucru înseamnă că românii nu vor mai putea comanda ţigări de pe internet  din străinătate, iar pentru respectarea acestei prevederi textul actului normativ prevede că punctele de vânzare cu amănuntul care desfăşoară vânzări în afara graniţelor trebuie să se înregistreze la ANAF şi la autorităţile competente din statele în care sunt localizaţi consumatorii efectivi sau potenţiali. Astfel, comercianţii care doresc să vândă ţigarete în străinătate vor trebui să pună la dispoziţia Fiscului date referitoare la adresa site-ului folosit pentru a vinde produsele din tutun, dar şi toate informaţiile relevante pentru ca, la nevoie, site-ul să poată fi identificat cu uşurinţă.

Mai mult, legea îi obligă pe comercianţii de ţigări să folosească un sistem de verificare a vârstei care, în momentul vânzării, arată dacă respectivul cumpărător respectă sau nu reglementările privind vârsta minimă de la care pot fi achiziţionate produse din tutun. Principalele motive invocate sunt vulnerabilitatea minorilor în ceea ce priveşte tentaţia fumatului, fapt care dăunează sănătăţii pe termen lung, şi accesul lor fără prea mari dificultăţi la produse ieftine şi extrem de nocive pe care îl oferă internetul.