După jocul de miercuri, de pe teren propriu, în compania bucureştencelor de la Olimpia, baschetbalistele orădene de la Universitatea CSM îşi continuă cursa competiţională în acest sfârşit de săptămână cu o altă dispută programată în faţa propriilor suporteri. De această dată,în cadrul etapei a 25-a a campionatului Diviziei A, elevele antrenoarei Adriana Niculescu vor primi replica jucătoarelor de la CSTB Alexandria.
Meciul, care este programat sâmbătă, de la ora 12, la Arena "Antonio Alexe", se anunţă mult mai dificil de această dată, având în vedere valoarea adversarei, care este o echipă ce provine din partea superioară a clasamentului, cu 17 victorii la activ şi 40 de puncte acumulate, situându-se pe locul V.
De partea cealaltă, orădencele, cu doar trei succese acumulate după 24 de etape, se situează în partea inferioară a ierarhiei, pe locul XIV, antepenultimul, cu 27 de puncte. Prin prisma acestui fapt, al clasamentului la zi, jocul de sâmbătă are o favorită certă, gruparea oaspete, care îşi va pune doar problema scorului.
Confruntarea dintre bihorence şi teleormănence va fi arbitrată de cuplul Alin Dragoş - Cristian Trofim.
Cu excepţia unui singur joc, şi celelalte dispute ale rundei a XXV-a din prima divizie baschetbalistică feminină a ţării, vor avea loc sâmbătă. Dintre acestea, cele mai interesante se anunţă duelurile de la Alba Iulia şi Tg. Mureş, unde se vor confrunta echipele de pe primele patru poziţii ale clasamentului.
La Alba Iulia, liderul ierarhiei, echipa locală CS Universitatea, va primi, de la aceeaşi oră, 12, replica formaţiei de pe poziţia a IV-a, BC ICIM Arad. Duel "cu scântei" se anunţă şi la Tg. Mureş, unde gazdele de la CS Nova Vita, ocupante a poziţiei secunde, o vor avea ca adversară pe CS Municipal Târgovişte, de pe locul III.
Univ. CSM Oradea - CSTB Alexandria
Sâmbătă, ora 12.00
Sala: Arena Antonio Alexe
Arbitri: Alin Dragoş, Cristian Trofim
Comisar: Alexandru Columban
Divizia A la baschet feminin, Etapa a XXV-a:
Sâmbătă:
Ora 12.00 CS Olimpia Bucureşti - CS Rapid
Ora 12.00 CSM Bucureşti Sportul Stud. - Universitatea Cluj-Napoca
Ora 12.00 Universitatea CSM Oradea - CSBT Alexandria
Ora 17.00 CS Universitatea Alba Iulia - ICIM Univ .V. Goldiş
Ora 17.00 SCM Craiova - CS Olimpia Braşov
Ora 19.30 CS Nova Vita - CS Municipal Târgovişte
Luni:
Ora 15.00 Politehnica Naţional Iaşi - BBALL 6 Sepsi BC
Clasament:
1. CS Universitatea Alba Iulia 21/3 45 p
2. CS Nova Vita 20/4 44 p
3. CS Municipal Târgovişte 21/1 43 p
4. ICIM Univ. V. Goldiş 19/3 41 p
5. CSBT Alexandria 17/6 40 p
6. CS Municipal Satu Mare 16/7 39 p
7. SCM Craiova 15/9 39 p
8. BCM Danzio Timişoara 13/10 36 p
9. CSM Bucureşti Sportul Stud. 12/12 36 p
10. CS Olimpia Braşov 9/14 32 p
11. CS Rapid 6/17 29 p
12. Universitatea Cluj-Napoca 6/17 29 p
13. CS Olimpia Bucureşti 5/19 29 p
14. Universitatea CSM Oradea 3/21 27 p
15. Politehnica Naţional Iaşi 2/22 26 p
16. BBALL 6 Sepsi BC 0/20 20 p