AXN Spin, o televiziune dedicată tinerilor, a fost introdusă săptămâna trecută în grila de cablu digital a RCS&RDS, scrie mediafax.ro.

Televiziunea AXN Spin nu a fost introdusă şi pe platforma de satelit Digi a RCS&RDS.

Până în momentul difuzării acestei ştiri, RCS&RDS şi Sony Pictures Television (SPT) Networks, compania care deţine AXN Spin, nu au făcut un anunţ oficial privind intrarea acestei televiziuni, începând din 2 iunie, în grila de cablu digital a operatorului de cablu.

AXN Spin, o televiziune ale cărei programe se adresează publicului tânăr cu vârste cuprinse între 13 şi 25 ani, s-a lansat în România în martie 2013.

Pe de altă parte, în prezent în grilele RCS&RDS se află şi televiziunile AXN, AXN White, AXN Black şi AXN HD.