O femeie cu vârsta între 50 şi 60 de ani a ajuns în stare extrem de gravă la Spitalul Judeţean, după ce, marţi dimineaţă, a fost scoasă aproape moartă din apele Crişului Repede, în zona podului Sovata, din Oradea.

Apelul prin numărul de urgenţe 112 a fost făcut la ora 9.29, la faţa locului fiind trimis echipajul de terapie intensivă al SMURD Oradea şi un echipaj de prim-ajutor. Femeia a fost găsită în stop cardio respirator şi nu se ştie exact cât timp a stat în apă.

"Victima a fost resuscitată circa 40-45 minute şi dusă la spital, cu şanse foarte mici de supravieţuire", a declarat BIHOREANULUI dr. Hadrian Borcea, şeful Unităţii de Primire a Urgenţelor şi al SMURD Bihor.

La locul evenimentului s-au deplasat şi poliţişti de ordine publică şi ai Biroului de combatere a infracţiunilor contra persoanei din cadrul Poliţiei Municipiului Oradea.

"Se efectuează verificări pentru identificarea persoanei şi pentru stabilirea împrejurărilor în care s-a produs fapta", a precizat ofiţerul de presă al Poliţiei Bihor, Ioana Lascău.

La prima vedere, femeia nu avea urme de violenţă pe corp.