Poliţia Locală a anunţat, marţi, că a identificat şi amendat o femeie din Oradea care a aruncat peste 10 saci cu moloz, haine şi alte resturi în zona străzii Bihorului, după ce deşeurile au fost fotografiate şi postate pe un grup public de Facebook de un orădean care a vrut să ruşineze făptaşul.

"Ca urmare a publicării în mediul online a unei sesizări cu privire la depozitarea pe strada Bihorului a peste 10 saci cu moloz, haine şi diverse resturi, poliţiştii locali s-au sesizat şi au acţionat prompt. Astfel, poliţiştii locali au identificat "proprietara bunurilor abandonate", aceasta fiind B.A. (63 ani) din Oradea, care executa lucrări de renovare şi reamenajare a imobilului situat pe strada Primăriei nr. 29", se arată în comunicatul Poliţiei Locale.

Se pare că femeia a fost identificată cu ajutorul unor facturi care se găseau printre gunoaiele aruncate pe strada Bihorului. Ea a fost amendată cu 2.000 de lei şi a fost pusă să adune deşeurile aruncate, deci să salubrizeze zona.

"Ţinem să menţionăm că la Depozitul de deşeuri "Eco Bihor", de pe str. Matei Corvin nr. 327, o tonă de moloz rezultată din construcţii sau reamenajări costă 2,5 euro + TVA (aprox. 15 lei), în comparaţie cu amenzile pentru depozitarea pe domeniul public care încep de la 1.000 la 2.500 lei", subliniază reprezentanţii Poliţiei Locale, dorind să-i determine pe orădeni să nu-şi arunce molozul aiurea.

Pentru a semnala nereguli similare, orădenii pot suna la dispeceratul Poliţiei Locale la numărul 0259.969.