Sportul orădean are cu ce se mândri! Tânăra Simina Ursu, instructor la Fit 4U Fitness Center, a câştigat medalia de aur la concursul internaţional de culturism Tiger Classic 2017, desfăşurat zilele trecute la Palatul Copiilor din Bucureşti. Aceasta este cea mai renumită competiţie de culturism din România şi, pentru întâia oară, a avut printre concurenţi şi sportivi din afara ţării.

"A fost primul concurs la care am participat şi a fost arbitrat în funcţie de regulamentul european", a declarat orădeanca, în vârstă de 24 de ani. Simina a concurat la categoria Body Fitness - 1,63 m înălţime, unde s-a întrecut cu sportive din Ungaria şi România.

Cu umerii laţi, spatele musculos, dar totuşi feminină, Simina a convins juriul că merită să câştige, astfel că a fost premiată cu locul I. Bucuroasă pentru performanţa ei, tânăra a mărturisit şi că munca pentru acest rezultat n-a fost deloc simplă: practică acest sport de mai bine de 4 ani şi s-a pregătit intens în ultima jumătate de an, supravegheată de antrenoarea bucureşteancă Ramona Arseni.

Simina n-a fost singura reprezentantă Fit 4U Fitness Center din acest concurs. Tudor Ioan (28 de ani), şi el instructor în acest centru, a participat la una dintre cele mai grele categorii, 90 kg, unde s-a întrecut cu concurenţi din Spania, Franţa şi Cehia.

Ambii sportivi şi-au făcut colegii de la Fit 4U Fitness Center foarte mândri. De asemenea, ei îi aşteaptă în centrul fitness pe toţi cei dornici să practice culturismul, dar şi pe cei care, pur şi simplu, îşi doresc o viaţă sănătoasă şi ştiu că sportul este vital...

(advertorial)