O orădeancă în vârstă de 24 de ani a câştigat titlul de Miss Congeniality în cadrul concursului Miss Universe România, care a avut loc duminică în Capitală.

Este vorba despre Diana Banya, în vârstă de 24 de ani, care locuieşte la New York, unde studiază la universitatea catolică St. John's University, fiind membră în echipa de volei a acesteia.

De altfel, Diana este pasionată de volei încă din perioada liceului, iar potrivit site-ului actualei sale echipe, a jucat şi la selecţionata de junioare a României.

Diana este absolventă a Colegiului Economic Partenie Cosma din Oradea, iar după mutarea la New York a apărut în numeroase prezentări de modă şi pictoriale, ca manechin al agenţiei Red Models NYC.