Potrivit Serviciului Judeţean de Ambulanţă, femeia a fost găsită moartă duminică după amiază, la ora 17.

"Se pare că s-ar fi certat cu concubinul, acesta ar fi plecat de acasă, iar când s-a întors, a găsit-o în baie, spânzurată de o ţeavă, cu o năframă. Un echipaj cu medic al SAJ s-a deplasat la faţa locului, dar a găsit-o în stop cardio respirator depăşit. S-a făcut resuscitare, dar fără succes", a declarat marţi pentru BIHOREANUL dr. Emil Boţcău, purtătorul de cuvânt de la Ambulanţă.

Tot prin spânzurare s-a sinucis, vineri, un bărbat de 57 de ani din satul Mişca, comuna Chişlaz, iar sâmbătă, o braziliancă în vârstă de 37 de ani a încercat să se omoare, tăindu-şi venele. Ea a fost dusă la Unitatea de Primire a Urgenţelor a Spitalului Judeţean şi a scăpat cu viaţă.