Societatea OTL a anunţat că, începând din 1 octombrie, câteva puncte de vânzare a titlurilor de călătorie vor funcţiona după orare modificate în zilele de sâmbătă şi duminică.

Drept urmare, chioşcul din strada Aviatorilor va fi închis în weekend-uri, cel din Piaţa Unirii va fi deschis între orele 8 şi 18, cel din Bulevardul Decebal între orele 8 şi 17, iar cel de la Casa de Cultură a Sindicatelor va funcţiona între orele 8 şi 20.

Pe de altă parte, OTL îşi anunţă călătorii că, tot din 1 octombrie, automatul de bilete din staţia de tramvai Lipovei va fi mutat în staţia din Aviatorilor.