O întâmplare groaznică s-a produs luni după amiază în Harghita. O parte din clădirea internatului unei școli s-a prăbușit peste elevi, iar cel puțin patru dintre aceștia au fost prinși sub dărâmături.

S-a întâmplat în jurul orei 16, în clădirea internatului Liceului Tamași Aron din Odorheiu Secuiesc, după cum a anunțat Departamentul pentru Situații de Urgență.

Conform informării, suprafața afectată a fost de aproximativ 200 mp.

Inițial, de sub moloz au fost scoase 3 victime, dintre care una conștientă, una semiconștientă și una aflată în stop cardio respirator, cea din urmă resuscitată și transportată la spital.

„Echipele de căutare-salvare comunică verbal cu a patra victimă și acționează pentru scoaterea acesteia de sub dărâmături. A fost extrasă și cea de-a patra victimă, este inconștientă, a fost predată echipajelor medicale de la fața locului”, mai arată DSU.

Pompierii ISU Harghita fac în continuare misiuni de căutare-salvare a posibilelor persoane surprinse sub dărâmături.

HotNews.ro precizează că primele trei victime scoase de sub dărâmături sunt trei eleve cu vârste între 15 și 17 ani și au fos aduse la suprafață la scurt timp. Cea de-a patra victimă este băiat a fost scos după două ore și jumătate de căutări.

Purtătorul de cuvânt al Primăriei Odorheiu Secuiesc, Zörgő Noémi, a precizat că două dintre eleve sunt în afara oricărui pericol, cea de a treia, care a fost resuscitată, este în comă.

„Căminul și cantina școlii, unde s-a produs incidentul, sunt separate, chiar de o stradă, de liceu. Și clădirea internatului datează tot din 1910. Nu știu să vă zic acum despre situația clădirii. Acum fusese autorizată o lucrare în curtea clădirii pentru legarea canalizării internatului de rețeaua orașului”, a spus reprezentantul Primăriei, pentru Hotews.ro.

„Liceul Teoretic „Tamási Áron” din Odorheiu Secuiesc, în trecut Liceul Romano-Catolic, a fost construit în perioada 1909 - 1910. Clădirea - aflată lângă Biserica Romano-Catolică Sfântul Nicolae din Odorheiu Secuiesc - este monument istoric. Internatul a fost construit tot în 1910”, scrie HotNews.ro.

Întrebată despre starea clădirii, ministra Educației, Ligia Deca, a spus că nu se știe cu exactitate dacă era încadrată cu risc seismic, dar că responsabilitatea consolidării unor astfel de imobile este a administrației locale.

„Nu am date despre situația clădirii, vreau să văd care este proprietarul, să văd ce lucrări erau autorizate. Autoritățile locale pot aplica pentru fonduri pentru consolidarea clădirilor cu risc seismic I și II. Așa ceva nu trebuie să se mai întâmple”, a spus Deca.

Inquam Photos / Alex Nicodim

UPDATE: Băiatul a murit

Autoritățile au anunțat luni seară că băiatul scos ultimul dintre dărâmături a decedat.

Una dintre fetele rănite are traumatisme severe și este intubată, iar 2 victime (fete) sunt conștiente și au diverse traumatisme, conform ISU Harghita.

”Poliţiştii efectuează cercetări, sub coordonarea procurorului, sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de vătămare corporală din culpă şi ucidere din culpă”, a precizat Poliția Harghita.

Purtătorul de cuvânt al Primăriei Odorheiu Secuiesc a mai spus că la momentul producerii accidentului, elevii aveau activitate liberă.

"Nu știm câți copii erau în internat. În total erau cazați 97 de copii, până la 17.00 aveau activitate liberă, iar din fericire majoritatea erau în oraș, nu în clădire. Cei patru erau în clădire. Fetele la primul etaj, băiatul la subsol. Nu am vorbit cu conducerea școlii, ca toată lumea era preocupată de salvarea victimelor”, a spus  Zörgő Noémi.

O informație interesantă a fost furnizată de liderul UDMR, Kelemen Hunor: „S-a săpat un șanț mai mare lângă clădire. În ultime zile, spun copiii, s-au crăpat pereții”, a spus președintele UDMR, Kelemen Hunor, la Digi24.

HotNews.ro mai scrie că preşedintele Klaus Iohannis a declarat, în urma tragediei, că incidentul de la Odorheiu Secuiesc este ”o dramă care ne reaminteşte brutal că siguranţa în şcoli rămâne o prioritate critică” și solicită „elucidarea de urgenţă a cauzelor care au dus la prăbuşirea clădirii şi pedepsirea celor care se vor dovedi vinovaţi”.

Urmăriți BIHOREANUL și pe Google News!