Electrocentrale Oradea a anunţat că joi, începând cu ora 8.30, se va întrerupe furnizarea agentului termic şi a apei calde de consum la punctele 100, 101, 102, 103, 104, 106, 107, 108, 109, 125, 126, 127, 130 şi 136, pentru că se vor face lucrări de reparaţii la magistrala termică nr. 1 din zona intersecţiei Bulevardul Dacia.

Astfel, orădenii care locuiesc pe străzile Podului, Posada, Corneliu Coposu, Spartacus, Demostene Botez, Constantin Brâncuşi, Dobreştilor şi Sovata vor rămâne fără apă caldă şi căldură.

Electrocentrale a mai informat că revenirea se va face tot în cursul zilei de joi, după terminarea lucrărilor de reparaţie. Totodată, societatea îşi cere scuze pentru disconfortul creat.