O persoană și o pisică au fost evacuate de pompieri, joi după-amiază, dintr-un bloc de pe strada Aluminei din Oradea, după ce un incendiu a izbucnit la o uscătorie, iar casa scării a fost inundată de fum.

Potrivit unei informări de presă transmise de lt. col. Camelia Roșca, purtătoarea de cuvânt a Inspectorului pentru Situații de Urgență Crișana, apelul la 112 a fost primit în jurul orei 15:35, iar la fața locului au fost trimiși pompierii Detașamentului 2 Oradea, cu două autospeciale de stingere și o ambulanță SMURD.

La sosirea echipajelor, incendiul se manifesta într-o uscătorie de aproximativ patru metri pătrați. Fumul s-a extins rapid pe casa scării, motiv pentru care pompierii au intervenit atât pentru stingerea focului, cât și pentru ventilarea spațiilor.

„Pompierii au acționat pentru lichidarea incendiului și pentru ventilarea casei scării, inundată cu fum”, a transmis lt. col. Camelia Roșca.


Foto: ISU Crișana - Bihor

Salvatorii au verificat apartamentele din bloc pentru a se asigura că nu sunt persoane intoxicate. O persoană și o pisică au fost evacuate de echipaje, în timp ce alte 15 persoane au ieșit singure din locuințe.

Din fericire, nimeni nu a fost rănit, iar cauza incendiului urmează să fie stabilită.

Urmăriți BIHOREANUL și pe Google News!