Departe de casele şi jucăriile lor, circa 30 de copii ucraineni participă în fiecare din zilele de luni şi joi la ateliere de creaţie susţinute de Asociaţia Filantropia în Oradea, unde învaţă cum să aibă grijă de mediul înconjurător, să îşi exprime emoţiile prin pictură sau să învețe limba engleză.

Prietenii naturii

Copiii, cu vârste cuprinse între 5 şi 13 ani, sunt coordonaţi de mai mulţi voluntari şi de pedagoga socială Gina Doiciar, în timp ce părinţii sau tutorii lor se află la sediul aceleiaşi fundaţii şi iau lecţii de limba română. Majoritatea dintre ei au ajuns în oraș în urmă cu un an, unii dintre părinţii lor şi-au găsit un loc de muncă aici şi, cel puţin deocamdată, nu se vor întoarce acasă.

„Activităţile încep pe la ora 14 şi se termină după două ore. Mulţi dintre ei sunt activi şi răspund la întrebări, conversează cu noi. Văd că sunt şi câţiva copii introvertiţi, care vorbesc mai mult despre casa lor", spune Gina Doiciar. Cum pedagoga nu vorbeşte limba ucraineană, ea relaţionează cu ei în limba engleză, folosind cuvinte simple, ori cu ajutorul voluntarei Ana Bogdanova, care ştie limba rusă, pe care o cunosc şi copiii.

Când BIHOREANUL i-a vizitat, picii se pregăteau să planteze flori în ghivece pictate de ei.

„De ce este atât de important să ne iubim şi să ne respectăm planeta?", i-a întrebat Gina Doiciar (foto) în limba engleză. Iar copiii au avut răspunsul: „Pentru că trăim aici şi trebuie avem grijă de ea, ca de o casă a noastră". Aceştia au înţeles că reciclarea şi reducerea utilizării plasticului sunt metode esenţiale pentru a ajuta planeta.

După ce au terminat de pictat, micuţii au plantat seminţe de flori primite de la coordonatoarele lor.

Printre micii cursanți se numără și fraţii Ian (11 ani) şi Leo (9 ani), care au venit din Odesa în toamna anului 2022 împreună cu mama lor.

Cu ajutorul Anei, cei doi au povestit BIHOREANULUI că, în primăvară, au plantat bulbi de zambile în curtea blocului în care locuiesc în Oradea. „Ne place aici, e mult soare şi stăm aproape de malul Crişului. Seara ne plimbăm mult cu mama şi mătuşa prin oraş. Nu vrem să ne mai întoarcem acasă, aici e mai linişte", a povestit Ian.

În siguranţă

În aceeaşi sală a fost şi Veronica (în foto principală), o fetiţă de 9 ani originară din Kiev. „Mi-am făcut mulţi prieteni aici şi îmi place să creez decoraţiuni. Vreau să vin mereu la atelier, aici mă simt în siguranţă", a spus fetiţa, tot în rusă.

Veronica şi-a făcut la Oradea noi prietene. „Abia aştept să se termine şcoala online ca să vin aici, la atelier, să le revăd şi să mă joc cu fetele. Odată am ieşit împreună, în oraş, la îngheţată", a mai spus ea.

Coordonatoarele lor observă cum elevii evoluează. „Ne-am obişnuit unii cu alţii, iar cu fiecare întâlnire văd că vorbesc tot mai mult cu mine în limba engleză. Văd că nu vor să rămână în carapacea lor", a mai spus Gina.

În următoarele săptămâni, copiii vor avea în continuare diferite ateliere de pictură, desen şi discuţii pe diferite teme, dar şi o excursie la Şuncuiuş.  

Toate activităţile cu copiii ucrianeni sunt organizate de Asociaţia Filantropia din Oradea prin programul finanţat "Bine 360, facem bine" de Fundaţia People in Need şi implementat la nivel local de Fundaţia Comunitară Oradea.


Acest material a fost realizat cu ajutorul unei burse în cadrul proiectului "Educaţia media – instrument pentru creşterea abilităţilor de participare civică a adolescenţilor (faza 2) – Sprijinirea comunităţilor pentru a fi mai bine protejate de infodemie", implementat de Centrul pentru Jurnalism Independent (CJI) în parteneriat cu UNICEF. Opiniile exprimate în acest articol aparţin autorilor şi nu reflectă neapărat poziţia UNICEF.

Urmăriți BIHOREANUL și pe Google News!