Actorii trupelor Arcadia și Iosif Vulcan din Oradea îi invită pe copii la spectacole şi seri de poveşti, în perioada 26-31 mai, în cadrul unui program denumit Săptămâna „Povești din Arcadia”. La serile de povești, micuții sunt îndemnați să meargă îmbrăcați în pijamale.

Evenimentele programate vor oferi călătorii fantastice în lumea poveştilor copilăriei și o sumedenie de spectacole, inclusiv pentru copii cu vârste de până în 3 ani („Omuleţ" şi „Norr în lumea culorilor"). 

Unele spectacole sunt destinate şcolilor şi grădiniţelor, iar altele sunt deschise publicului larg, toate fiind programate la Sala Arcadia. Astfel, în data de 26 mai se va juca „Doctorul Aumădoare”, pe 27 mai "Frumoasa şi Bestia", în 28 mai "Cenuşăreasa", în 30 mai "Omuleţ" și „Capra cu trei iezi”, iar în 31 mai "Norr în lumea culorilor" și „Cei trei purceluși”. 

În serile de 26, 27 şi 28 mai, de la ora 18, copiii sunt invitaţi la seri cu poveşti în pijamale. Ioana Dragoş Gajdó şi Adela Lazăr, actrițe ale trupei Iosif Vulcan, împreună Igor Lungu, Iulia Dinescu şi Florian Silaghi, actori ai Trupei Arcadia, vor citi povești, se vor juca și vor cânta alături de micii spectatori. Aceștia din urmă sunt sfătuiți să se ducă la serile cu povești îmbrăcaţi în pijamale, însoțiți chiar de jucăriile de pluș preferate.

Holul Sălii Arcadia din Pasajul Vulturul Negru va găzdui în perioada 26-31 mai două expoziţii: "O lume de poveste - păpuşi din Arcadia", care prezintă păpuşi folosite în spectacolele de teatru, şi "RecyclArt - from Trash to Art", formată din mai multe tablouri realizate din materiale reciclate de actriţa Adela Lazăr.

Ghidul micuților prin lumea poveştilor va fi mascota trupei Arcadia, vulturaşul Arc, un pui de vultur negru, care iubeşte poveştile şi va fi prezent în fiecare zi în holul teatrului.

Biletele pentru spectacole au fost puse în vânzare la agenţia Teatrului Regina Maria, deschisă de marţi până sâmbătă între orele 10 – 18 și online pe site-ul Eventim.ro. În limita locurilor rămase disponibile, acestea vor putea fi cumpărate și cu o oră înainte de eveniment de la Arcadia.

Urmăriți BIHOREANUL și pe Google News!