Din 2011, studenţii orădeni vor avea la dispoziţie în sesiunea de restanţe şi măriri de note din toamnă două săptămâni, în loc de una cum aveau până acum. Asta pentru că, la cererea studenţilor şi a facultăţilor orădene, Senatul Universităţii a aprobat modificarea structurii anului universitar.

Astfel, cei care fie au picat un examen, fie vor să ia o notă mai mare, vor avea la dispoziţie perioada cuprinsă între 5 şi 17 septembrie.

Prima sesiune de examene din acest an universitar va începe pe 24 ianuarie şi va ţine trei săptămâni, în timp ce sesiunea de restanţe aferentă va avea loc între 21 şi 26 februarie. Între cele două sesiuni, studenţii vor avea o săptămână de vacanţă.

Sesiunea de examene din vară va debuta pe 6 iunie şi se va încheia pe data de 26 iunie. Între 27 iunie şi 2 iulie, studenţii vor mai avea o sesiune de restanţe.