Primăria Oradea vrea să obțină fonduri europene pentru a reabilita clădirea Școlii Gimnaziale Juhasz Gyula și clădirea în care funcționează creșele cu numerele 9 și 12, proiectele cu detaliile tehnice ale acestor investiții fiind aprobate vineri într-o ședință extraordinară de aleșii locali. Cererile de finanțare vor fi depuse prin programul „O Europă mai verde”.

În ceea ce privește Școala Gimnazială Juhasz Gyula, situată pe strada Matei Corvin 106 A, se dorește creșterea eficienței energetice, amenajarea unor spații moderne și multifuncționale, respectiv curățarea și reabilitarea exteriorului clădirii, conform unui comunicat de presă trimis tot vineri de Primăria Oradea. Instalația termică va fi automatizată, iar apa caldă va fi preparată cu ajutorul unor pompe de căldură.

Valoarea totală a investiției este estimată la 8,8 milioane de lei fără TVA, iar durata de execuție a lucrărilor la 24 de luni.

sursa imaginii: Primăria Oradea

Prin proiectul care vizează reabilitarea clădirii situate pe strada Poeniței nr. 2 - unde funcționează creșele nr. 9 și nr. 12 - se dorește „aplicarea unor soluții de termoizolație eficiente, schimbarea tâmplăriilor cu soluții eficiente și refacerea completă a instalațiilor termice”.

De asemenea, este propusă reabilitarea instalațiilor pentru prepararea, distribuția şi utilizarea agentului termic pentru încălzire şi a apei calde de consum, a sistemelor de ventilare şi climatizare și punerea în funcțiune a unor sisteme de ventilare mecanică cu recuperarea căldurii. 

În acest caz, valoarea investiției este estimată la 5,4 milioane de lei fără TVA, iar durata lucrărilor la 24 de luni.

sursa imaginii: Primăria Oradea

Municipalitatea orădeană precizează că cele două proiecte vor fi depuse spre finanțare prin Programul Regional Nord-Vest 2021-2027, obiectivul „O Europă mai verde”.

Proiectele au fost aprobate în unanimitate de consilierii locali ai PNL, PSD și UDMR. 

Urmăriți BIHOREANUL și pe Google News!