Unul dintre cei mai cunoscuți comedianți din România, Costel, revine la Oradea la Casa de Cultură a Sindicatelor luni, 27 iulie, de la ora 20, într-un nou spectacol de stand-up comedy organizat de Artitude.
Seara va fi deschisă de comedianții Dima Cubreacov și Mirel Popinciuc.
„Te așteptăm la o seară plină de râs alături de Costel! Garantăm râs pe săturate și voie bună din plin! Pregătește-te pentru glume care te fac să râzi cu lacrimi, momente spontane și o atmosferă relaxată, exact ce-ți trebuie pentru o ieșire memorabilă.
Adu-ți prietenii și vino să te bucuri de o experiență plină de umor autentic, surprize și energie pozitivă care te va face să revii cu drag. Seara asta, distracția e pe primul loc, iar tu nu vrei să o ratezi!”, transmit organizatorii.
Unul dintre cei mai cunoscuți comedianți din România, Costel este absolvent al Universității Naționale de Artă Teatrală și Cinematografică și are o activitate care merge dincolo de stand-up. El poate fi văzut și în spectacole de improvizație și teatru, dar și în producții cinematografice precum „Amintiri din Epoca de Aur”, „4 luni, 3 săptămâni și 2 zile” și „WebSiteStory”.
Biletele sunt disponibile online aici, la prețuri de la 100 lei, iar accesul este permis doar persoanelor care au împlinit 18 ani.